Vizita la Roma, octombrie 2012

31 oct. 2012

Sambata, 27 octombrie 2012, Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare Margareta si Principele Radu ai Romaniei au efectuat o  vizita de trei zile la  Roma.

In cadrul unei ceremonii religioase care a avut loc in Catedrala Catolica Portugheza de la Roma, Alteta Sa Regala Principesa Mostenitoare a primit Marea Cruce a Ordinului Sfanta Isabel a Portugaliei.

Ordinul Regal Sfanta Isabel a Portugaliei a fost creat in anul 1801. El este un ordin dinastic apartinand Casei Regale a Portugaliei si are in frunte pe Alteta Sa Regala Ducesa de Braganza, al noualea Mare Maestru al Ordinului.

Ceremonia a fost urmata de un pranz oficial gazduit in Resedinta Portugaliei de la Roma si oferit de Ambasada Portugaliei pe langa Sfantul Scaun.

La ceremonii au participat si Altetele Lor Regale Marele Duce de Luxemburg, Principele Jean al Frantei, Principele Nicolas si Principesa Margareta de Liechtenstein si alti membri ai Familiilor Regale ale Europei.

Luni, 29 octombrie, Altetele Lor Regale au efectuat o vizita la Ordinul Suveran de Malta.

Principesa Mostenitoare si Principele Radu au fost primiti de Marele Maestru al Ordinului Suveran Militar de Malta la Palatul Magistral din Roma, in onoarea lor fiind oferit un dejun oficial la care au participat membri marcanți ai Ordinului, precum si personalitați politice ale societatii civile italiene.

Ordinul de Malta dezvolta actualmente un amplu program de acțiuni caritabile si cu caracter medical in România. Marele Maestru al Ordinului a vizitat Romania in anii 2003 si 2011.

Altetele Lor Regale au fost insotite in aceasta vizita de catre domnul Andrew Popper, seful onorific al Casei Majestații Sale Regelui.

{gallery(195)}