Vizita la Montreal si Kingston, Canada, martie 2003

22 mart. 2003

Biroul Reprezentantului Special al Guvernului pentru Integrare, Cooperare si Dezvoltare Durabila
Palatul Elisabeta

Buletin de presa22 Martie 2003
AS Principele Radu de Hohenzollern la Montreal si Kingston, Canada (19-21 Martie 2003)

Alteta Sa Principele Radu s-a intalnit la sediul primariei cu dl Gerald Tremblay, primarul orasului Montreal.

Reprezentantul Special a vizitat, la Kingston, Colegiul Militar Regal al Canadei. Principele Radu a fost primit de catre garda de onoare a Colegiului Militar. Dupa prezentarea structurii de invatamant, Alteta Sa a luat pranzul la popota ofiterilor si a vizitat complexul de cladiri al colegiului, fondat in secolul al XIX-lea. La vizita au luat parte generalul de brigada Mihai Floca, atasatul militar, naval si aero al Romaniei in Canada precum si un ofiter desemnat de Ministerul canadian al Apararii.

Principele Radu a avut un pranz de lucru cu un numar de 12 oameni de afaceri si investitori canadieni, la ”Mount Royal Club” din Montreal. Au luat parte reprezentanti ai CDP Capital, Global Asset Mix, International Equities, Optimum Placements, SNC-lavalin, Canimex. Reprezentantul Special a tinut o alocutiune, in care a descris mediul de afaceri si cel investitional din Romania, invitand participantii la intalnire sa vina si sa investeasca in tara noastra.

De asemenea, Reprezentantul Special a avut o intalnire cu elevii scolii particulare ”Le College dans la Cite” si a tinut conferinta Romania. Contributia ei in secolul al XX-lea in Europa la Universitatea Quebec din Montreal. La conferinta a participat o larga audienta, formata din profesori si studenti, membri ai comunitatii romanesti din provincia Quebec, ziaristi si diplomati.

Principele Radu a avut o intalnire cu dl Richard Tremblay, director general adjunct in Ministerul Finantelor, al Economiei si al Cercetarii al Provinciei Quebec, iar apoi a vizitat firma Telesystem International Wireless Inc., actionar principal al Mobifon.