În tren cu Familia Regală

18 nov. 2013

Călătorie istorică pentru cel mai cunoscut tren românesc: trenul regal. Garnitură a refăcut celebrul traseu Bucureşti – Sinaia, cu familia regală în vagoane. Principesa Margareta şi principele Radu au invitat şi un grup de elevi olimpici, alături de reprezentanţi ai corpului diplomatic.

 

Redactor. Forfotă mare în trenul regal dis-de-dimineaţă. În afară de aerisitul vagonului sufragerie, majordomul trebuie să aranjeze masă. A pus suporturile de lemn produse la Săvârşin, apoi tacâmurile speciale. Foarte importantă este şi compoziţia florală.

 

Florin Seşivan(majordomul Casei Regale): Am adus serviciul auriu, linguriţe de argint, pahare. Am ales crizateme că sunt mai de iarnă.

 

Redactor. Totul se asortează perfect cu trenul, un adevărat muzeu pe roţi, într-o stare perfectă de funcţionare. Par noi, dar aceste vagoane au fost făcute în 1928. Cu ele au călătorit Regele Mihai, dar şi Nicolae Ceauşescu. Acum vagoanele sunt trase de o locomotivă electrică. Pe vremuri, cele cinci vagoane erau puse în mişcare de o locomotivă cu aburi. Mecanicii, reprofilaţi în majordomi de tren, speră însă că vor reveni la muncă iniţială. Doamna Eugenia, bucătăreasa şefă a casei regale de 7 ani, decorată pentru loialitate, a ales un meniu uşor pentru drumul spre Sinaia: ceai englezesc sau cafea şi biscuiţii speciali ai casei regale, pregătiţi după o reţeta secretă.

 

Făină albă şi făină de porumb. Atât va pot spune … şi un unt foarte bun. Secretul nu vi-l pot spune. Sunt făcuţi aici şi se servesc doar la noi.

 

Redactor. Meniul va fi mai consistent la întoarcere, pe 1 decembrie, când Familia Regală va reveni în Bucureşti de la Sinaia, tot cu trenul. Principesa Margareta şi principele Radu i-au invitat în călătorie pe câţiva elevi olimpici, dar şi pe mai mulţi membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, care vor participa la o seară festivă la Castelul Peleş. Regele Mihai se află în Elveţia, împreună cu Regina Ana.