03 oct. 2008

In urma cu 140 de ani, pamantenii din satul dobrogean Cadichioi au descoperit in hatisurile de la Rapa Neagra un tun de otel neatins de ploi si suvoaie. Dregatorii de la Palatul Regal au hotarat sa toarne o coroana de otel din teava lui neatinsa de rugina, pentru ca principele sa fie viteaz si de neinfrant. Carol I, spune legenda, a purtat ca rege aceasta coroana de otel, vreme de 48 de ani. Din anul turnarii coroanei de otel, satul in care a fost gasit tunul s-a numit asa: Coroana de Otel.

Cand strabati campia venind dinspre Negru-Voda, nimic nu prevesteste apropierea marii. Campia pare nesfarsita si se intinde pana la marginea zarii. Din goana masinii nu surprinzi nimic care sa intrerupa monotonia peisajului. Niciun indicator nu anunta vreo localitate. Apoi, deodata, se iteste in mijlocul campiei Coroana un sat asezat langa granita bulgareasca. Aproape de sat se zareste o perdea de arbori care taie in doua campia. "Am avut si noi perdele de arbori! Bulgarii le-au pastrat, noi le-am taiat!", spune cu ironie Nicu Calin. Granita este o fasie de teren arata, lata de sase metri. Pe pamantul reavan, proaspat arat, nu putea trece inainte nici o pisica. Chiar si micul trafic respecta cu sfintenie fasia: romanii aruncau peste ea masina de tocat, iar bulgarii tigarile si cafeaua. De cand cu Uniunea, peste granita se trece usor, pentru ca este arata foarte rar. Satul este asezat pe coasta unui deal care domina imprejurimile. Un gorgan mai mare in imensitatea campiei.

"Ia magarul si zi bogdaproste!"

Dobrogea este o tara de piatra. "Chiar daca semeni grau, tot piatra iese!", spune un proverb. Casele din sat sunt vechi, facute din piatra lipita cu lut galben. Si gardurile joase sunt facute tot din piatra peste care se da cu var alb. Alaturi, gardurile albe se inalta verzi, salcamii care dau umbra racoroasa in verile crancene.

Este puterea amiezii si satul este pustiu. In curtea casei, Ion Calin arunca graunte la un ciopor de pasari galagioase. La 83 de ani se tine drept si te priveste in fata cu ochi albastri si limpezi. "In 1904, tata-mare avea 11 ani si mamaia 7. Au venit aici din Rm. Sarat si din Maneciu de Prahova. Aici au primit pamant si boi!". Ion Calin s-a nascut in sat si nu a plecat de aici decat atunci cand l-au luat militar la Vatra Dornei. A lucrat 36 de ani la CAP si la stat, ca dulgher si zidar. Toate saivanele de oi si mai toate casele din sat sunt trecute prin mana lui, de la temelie pana la creasta. Nici nu a simtit cand a venit vremea pensionarii. A avut si magar cu cotiga, cu care cara paiele si porumbul de la camp. Cand a simtit ca-l lasa picioarele, a chemat un om sarman de pe valcele. A scos magarul din pripon, i-a pus hamul si capastrul si l-a dat in mana omului. "Ia-l si zi bogdaproste!". In curte a ramas doar cotiga cu rotile cu sina de otel si spite. Are un secret al longevitatii: sa hranesti corpul bine si sa-l muncesti bine. Si-a petrecut copilaria cu vitele la iarba, apoi cu caii si prasitoarea la camp. Dumnezeu i-a dat trei fete si trei gineri pe care tot Dumnezeu i-a luat pe toti trei la el. De cand i-a murit sotia a venit fata mijloaca sa vada de el, pentru ca nu-l mai tin picioarele. Are si 5 hectare de pamant, dar la batranete nu mai ai ce face cu pamantul. L-a dat la Asociatie de unde mai primeste toamna cate o caruta-doua de porumb. A fost un vanator pasionat si a iubit acest pamant aspru care l-a rasplatit cu hrana si cu iepuri adusi primavara in bataia pustii.

Mai toate casele din Coroana sunt acoperite cu olane de lut ars si cu garduri de piatra albe, si multi salcami in care se zbate vantul de toamna. Peisajul pare anost si poate multi oraseni ar considera acest ambient de neagreat. Si totusi, ceea ce ne inconjoara darama o intreaga filozofie a omului modern obligat sa-si petreaca anii batranetii aproape de zgarie-nori si metrou. Pe batranii care trec prin amurgul vietii senini nu-i mai poti intalni decat in satele de la tara. "Eu am zis asa: o data in viata ma casatoresc, o data in viata fac o casa si nu plec de aici, chiar daca pleaca toti si raman eu cu biserica!", se confeseaza Ion Calin.

Sfarsitul pare sa fie si el pe undeva, ratacit prin colbul campiei. "Putina tensiune mai am! Din cand in cand, mai merge si cate un pahar de vin!", rade bucuros. Pare un tanar fericit care asteapta sa plece cu fetele la hora. Deasupra noastra, salcamii mesteca o pala de vant rece, amintind ca vine iarna.

Scoala Majestatii Sale

Scoala din sat are un hol si sali de clasa, ca orice scoala. In curte, iarba este galbena, arsa de seceta. Un salcam verde si tanar se incapataneaza sa dea culoare peisajului. Maria Constandache este invatatoare la patru clase simultan. In clasa, elevii sunt impartiti in patru grupe, care reprezinta fiecare cate o clasa. Cei din clasa a I deseneaza, iar cei din clasa a IV-a scriu. Destinul Mariei Constandache s-a legat de Coroana in urma cu douazeci de ani, cand a venit aici ca invatatoare. Dupa patruzeci de ani de activitate, fostul invatator iesise la pensie. A gasit scoala devastata, fara geamuri, fara usi si fara material didactic. In sala de clasa mai era doar un godin vechi si crapat, care urma sa-i incalzeasca pe copii in iarna urmatoare. Atunci, in vara lui 1994, a avut un moment de disperare. Venea toamna si nu putea sa le ofere nimic copiilor. Ideea salvatoare i-a venit de la numele satului. Batranii spuneau ca inainte, acesta se numea Coroana de Otel.

Auzise despre legenda Coroanei de Otel si s-a gandit sa lege totul de istorie. S-a hotarat sa scrie o scrisoare Regelui. "Maiestate, noi suntem din satul unde s-a gasit tunul de otel, din care s-a facut coroana de otel! Ajutati-ne!". A scris scrisoarea si a trimis-o in Elvetia. Dupa doua luni, se impacase cu gandul ca nu va primi niciodata un raspuns. Isi aminteste ca raspunsul pozitiv a venit aproape de Sf. Dumitru. De atunci, copiii nu au mai avut de suferit din punct de vedere material. Au primit in fiecare an pachete cu rechizite, carti si imbracaminte. Scoala a fost dotata cu material didactic si reabilitata. Apoi, copiii au fost invitati la Casa Regala, unde i-au cunoscut pe Rege si pe Principesa si au aflat multe lucruri noi despre istorie. La intoarcere, Maria Constandache a hotarat ca una dintre cele doua clase sa devina cabinet de istorie a neamului.

Cabinetul a fost dotat cu materiale didactice la nivel de Universitate. Foarte des, liceele din Mangalia si Constanta aduc aici elevii pentru lectiile de istorie. De pe peretii Cabinetului, toti domnitorii zambesc aspru, cu gandul la semintiile cotropitoare. Doar Regele si Principesa surad fericiti alaturi de copii. Maria Constandache zambeste si ea fericita. Coroana de Otel si-a amintit de locul de unde a plecat si i-a rasplatit pe copii cu bucurie.

"A fost odata un rege…"

In diminetile friguroase de toamna, cand vine pe jos la scoala, Maria Constandache se opreste pentru o clipa langa Rapa Neagra si priveste in jos, in valea adanca. Acum, crede cu tarie ca legenda coroanei de otel este adevarata. Incearca sa refaca cu ochii mintii drumul tunului de otel transformat in coroana regala. Va spune si in acest an copiilor povestea lui. Se scutura de ganduri in racoarea diminetii si pleaca grabita spre scoala. Mai are doar un an pana la pensie si nu vrea sa piarda nicio ora. Un stol de pescarusi rataciti pe ghiolul de la Limanu zboara pe deasupra salcamilor spre marea albastra, acolo unde legendele sunt mai putin adevarate decat cele de pe pamant.

 

Sursa: Ziua-vineri, 3 octombrie 2008