Statul si societatea civila

09 mai 2010

Principele Radu al Romaniei
8 mai 2010

Cateva ganduri legate de intalnirea internationala organizata de Fundatia Marmara, Eurasian Economic Summit, care si-a incheiat cea de-a 13-a editie pe 7 mai 2010.

Mai intai, solidaritatea impecabila a societatii civile fata de eveniment. Fundatia Marmara a implinit anul acesta 25 de ani de existenta, dar nu ar fi reusit nicidecum sa duca la bun sfarsit 13 editii anuale ale Summit-ului, daca nu ar fi beneficiat de un puternic, generos si respectuos sprijin din partea oamenilor de afaceri si din partea elitei intelectuale.

Cosmopolitul oras Istanbul are o forta intelectuala remarcabila. Aici traieste o parte a rafinatei elite universitare, diplomatice, stiintifice si artistice. Aici se afla o uriasa parte a potentialului economic al tarii, reunit in aproape 400,000 de companii private, cu un volum de productie egal cu PIB-ul Romaniei.

Fundatia Marmara izbuteste atat de bine cu initiativele ei eurasiatice fiindca are sprijin financiar si intelectual. Solidaritatea elitei turce, cu adanci traditii otomane si europene, joaca un rol esential in devenirea tarii, mai ales in secolul XXI.

Un al doilea gand se indreapta catre viziunea si profunzimea intelectuala a oamenilor de afaceri prezenti la Summit. Unul dintre ei, dl Sarik Tara, a tinut o cuvantare de o elevatie rara. El a vorbit despre cele trei surse de amenintare a lumii contemporane: conflictul religios, conflictul etnic si saracia; a facut-o cu atata distinctie, eruditie si masura, incat ar fi putut sta alaturi de orice academician al Europei sau al lumii. El a propovaduit iubirea si toleranta, asa cum ar fi facut-o orice episcop de pe mapamond. Si, in fine, a pus in valoare, mai presus de orice, pacea si democratia, asa cum ar fi facut orice om politic respectabil.

Al treilea gand merge catre inteleapta introducere in programul reuniunii internationale a unei sesiuni dedicate religiilor. Desi consacrat economiei, energiei si geopoliticii, forumul nu a pierdut din vedere extraordinar de importanta componenta religioasa, atat de prezenta in Orientul Mijlociu, in Caucaz, in Europa de sud-est si in Nordul Africii. Au luat, astfel, loc alaturi Patriarhul Ecumenic, Sanctitatea Sa Bartolomeu II, muftiul Bosniei Hertegovina, rabinul-sef al Turciei, precum si oameni de stiinta sau militanti sociali din Mongolia, Grecia, Turcia si Muntenegru.

In fine, a patra si ultima idee pe care mi-a dat-o reuniunea de la Istanbul este legata de felul in care intelegem sa tratam Statul si institutiile lui. Nu este pentru prima oara cand constat cu parere de rau ca lipsa de respect si proasta intelegere a notiunilor de stat, natiune si institutie publica sunt caracteristice personalitatilor societatii civile, nu neaparat politicienilor care guverneaza.

In cuvantul lui de la tribuna congresului, un analist politic a afirmat ca Grecia este falimentara si ca, daca Republica Elena ar fi fost o companie privata, ea ar fi intrat astazi in faliment. Aceasta afirmatie a revoltat o reprezentanta a Greciei din sala, care a protestat cu voce tare.

Problemele economice ale Greciei sunt de notorietate publica. Dar comparatia unui stat cu o companie privata este nu numai un gest deplasat, ci si unul periculos. Oricat de mult ar depinde lumea de astazi de economie, finante si bani, un stat si o natiune se definesc altfel decat o societate comerciala, iar acest adevar ar trebui sa fie afirmat cu tarie mai ales de oamenii cu carte. Ei sunt primii care au nevoie sa se faca aceasta distinctie, altminteri libertatea lor intelectuala, ca si cea a locuitorilor cetatii este pusa in pericol la fel de mult cum ar fi daca tara s-ar afla sub dictatura politico-militara.

De altfel, unul dintre motivele pentru care democratia are astazi slabiciuni este tocmai acela ca institutiile sunt tratate precum mosia personala. Fiecare dintre noi, cetatenii liberi ai democratiilor europene, trebuie sa fim siguri ca se face diferenta corecta intre institutii si companii private. Altminteri, ne vom mira o data la un numar de ani, atunci cand vine criza, de ce suntem la atat de mare ananghie.