Loialitatea
Lumea romaneasca a anului 2012 are raspunderea istorica de a adapta pragmatismul si interesul lumii euro-atlantice (NATO si UE) la specificul nostru ca natiune, ca istorie, ca geografie, ca traditie si ca aspiratie. Sub semnul loialitatii. Romania este a saptea tara din Uniunea Europeana, judecand dupa suprafata si populatie. Pentru a deveni o putere economica pe masura si pentru a imbina prosperitatea cu statornicia, tara noastra are nevoie de oameni influenti loiali si generosi.
Fenomenele globalizarii se accentueaza in Europa intreaga, nu numai in partea numita Uniunea Europeana. Iar noi avem capacitatea de a ne adapta momentului, integrandu-ne inteligent si suplu, chiar si in conditii de criza economica. De asemenea, putem gasi feluri convenabile de a armoniza caracteristicile nationale cu strategiile continentale de securitate si aparare, de politica externa si cele economice, etc. Pentru aceasta este nevoie insa, in spectrul puterii, de valori precum competenta, etica, loialitatea si generozitatea.
In societatea romaneasca exista institutii traditionale precum Casa Regala, Academia Romana sau Biserica, pe care nu vrem si nu stim sa le cultivam in interesul viitorului si al stabilitatii, nici in interesul libertatilor si democratiei. Dintre institutiile Statului, Armata si Diplomatia sunt doua domenii care se bazeaza in principal pe profesionalism, continuitate, autoritatea valorii, memorie institutionala, simt al datoriei si iubire de tara. Casa Regala are o legatura naturala cu diplomatia si cu institutia Apararii, precum si cu societatea civila. Legatura aceasta nu ar trebui alterata niciodata de calea politica.
Casa Regala nu a fost fondata ca sa tina timpul pe loc ci, dimpotriva, pentru a duce tara mai departe. Ea se bazeaza pe traditie, continuitate, memorie si pastrare a ceea ce s-a dovedit bun in ultimele sute de ani. Ea este, prin structura si menire, o oglindire a romanilor. Ea genereaza statornicie, se bazeaza pe continuitate si incurajeaza formarea elitelor.
Contributia Coroanei la devenirea romaneasca in noul secol european, mai democratic si mai liber ca niciodata in istorie, are motive sa fie incurajata de oamenii influenti ai Romaniei de astazi. Aceasta cu conditia ca oamenii cu putere sa inteleaga importanta pentru viitor a Institutiei Regale. Mai ales acum, cand societatea romaneasca confera un procentaj atat de ridicat de incredere, simpatie si admiratie fata de Rege si Familia Regala. Lipsa de intelegere, din pacate, nu vine doar din ambiguitatea institutionala a prezentului, ci si din lipsa de incredere in propriul nostru trecut.
Cu Coroana garantand neutralitatea reprezentativitatii statale, instrumentul democratiei poate sa se extinda si sa se aprofundeze, cu rezultate binefacatoare, fara sa riste efecte nedorite. Institutiile perene nu lucreaza in suprapunere cu instrumentul democratic, ci in complementaritate cu el. Democratia poate fi perfect asociata traditiei si continuitatii. Imaginea de stabilitate vine de la institutia respectata, nu de la persoana trecatoare.
In zilele noastre, din cauza excesivei politizari a vietii romanesti si europene, prin efectele nefaste ale legaturii politicului cu natiunea prin intermediul televizorului, rolul modelelor a fost aproape exclusiv atribuit clasei politice. Aceasta poate avea, la nivel european, efecte devastatoare la tanara generatie. Pe termen lung, efectele ingustarii si caricaturizarii notiunii de carmuire pot afecta fibra natiunilor care locuiesc pe acest continent, bogat in culturi si aspiratii.
Prezenta Casei Regale pe harta societatii romanesti de astazi are o influenta benefica, in perspectiva continentala si globala. Casa Regala are avantajul de a nu fragmenta mersul politic. Dimpotriva, prezenta ei dinamica amortizeaza efectele secundare ale schimbarilor politice de la fiecare patru ani. Numai in ultimele doua decenii, din 1997 incoace, Casa Regala a conlucrat cu opt guvernari diferite. Iar aceasta conlucrare nu a facut decat sa sublinieze rolul specific Casei Regale si efectul benefic al complementaritatii mijloacelor politice si regale in slujba natiunii. Casa Regala se bucura democratic de existenta partidelor de la putere, in alternanta lor, si nu se simte stinghera sa incurajeze o initiativa a puterii, daca ea slujeste interesului national.
Familia Regala de la noi nu inmagazineaza putere politica. Aceasta nu este o sursa de slabiciune, ci de putere. Astfel, romanul stie ca exista ‘ceva’ in varful piramidei societatii care ramane neatins, neschimbat de luptele politice.
Regele Mihai are autoritate, fiind in mod natural un model pentru intreaga natiune, asa cum nici un politician nu va putea fi vreodata. Regele Mihai a dovedit, in acesti ultimi saizeci de ani, ca este loial, fara efort si nu din interes personal. Ca si stramosul lui, Regele Carol I, el este dovada ca rabdarea poate fi singurul antidot la destramarea romaneasca.
Chiar si atunci cand a fost mecanic auto la Versoix sau fermier in Anglia, Regele Mihai a continuat sa incarneze statalitatea romaneasca. Acest lucru s-a intamplat intre anii 1948 si 1989, dar mai ales dupa aceea. Nimic nu l-a impiedicat, din anul 1990 incoace, sa stea alaturi de cei legitimati democratic prin alegeri, fiindca legitimitatea lui era de alta natura. Fara sa faca nimic special, el a continuat sa „incarneze“ ceva ce devenea tot mai incert, in fata viitorului: identitatea si statalitatea.
Totodata, Casa Regala, deposedata de putere politica si economica, a operat cu valori care nu au legatura directa cu democratia sau libertatea. Ele sunt: puterea exemplului personal, generozitatea, loialitatea, rolul modelului, spiritul de raspundere. Aceasta a dat, in ani, Casei Regale un relief care a facut-o diferita de celelalte modele.
Dilema principala a Presedintelui roman de dupa 1989, ca repezentant suprem al Statului si garant al Constitutiei, este cum sa pastreze increderea populatiei (performand politic si ramanand popular) dar, in acelasi timp, cum sa ramana un simbol neutru al statalitatii si sa aiba un adevarat rol constitutional. Faptul ca Presedintele este supus criticilor si inclus in luptele politice poate fi un argument pentru democratie, dar este o vulnerabilitate pentru Stat. Institutia Presedintelui Romaniei este chemata sa actioneze constitutional, nu politicianist. Regele Mihai, in chinuita sa viata, ca om si ca sef de Stat, in fiecare epoca istorica si circumstanta politica, chiar atunci cand a fost absent din tara, a fost pastratorul unui ritualul statal datator de mandrie si de repere Romaniei.
Insemne ale statalitatii si identitatii noastre (precum drapelul, stema, imnul, moneda) si chiar intalnirile oficiale au un caracter mai solemn, sunt mai mandre atunci cand Regele este de fata, iar acest lucru nu este dat de faptul ca este in varsta si impozant, ci de legitimitatea istorica a Casei Regale.
Daca tara nu ar fi la inceput de drum in Uniunea Europeana si daca nu am avea vecini mari si puternici sau mici si adaptabili, poate ca ar conta mai putin. Dar in situatia data, in conditiile unei clase politice aspru criticata de societate, prezenta Casei Regale are importanta pentru Romania. Clasa politica are nevoie sa deprinda adevarul ca democratia este un instrument in mana ei, nu un sistem la cheremul ei. De aceea, ea are nevoie de institutii care sa-i ofere modele complementare de carmuire.
Apoi, societatea romaneasca nu este formata numai din politicieni. La binele natiunii pe termen lung ar trebui sa aiba un cuvant de spus si liderii altor parti din societate care, in mod natural, sunt mai preocupate de viitor decat politicienii: societatea civila, Biserica, diplomatia, oamenii de afaceri, Armata, intelectualii, tinerii.
Romanul este suspicios la nou si la promisiuni. El vrea institutii si valori care sa-i dea, in drumul global catre prosperitate, confort identitar si statornicie. Instrumentul democratiei este una, valorile din mintea si sufletul lui sunt alta.
Patriotismul si loialitatea nu sunt aspiratii prafuite cu tenta romantica sau nationalista. Loialitatea este un instrument de masura a securitatii nationale si de ea a depins supravietuirea, ca natiune, in multe momente de rascruce. Suntem in anul 2012. Au trecut douazeci si doi de ani de cand am dat jos dictatura comunista. Putem, in sfarsit, sa asumam finalizarea modernizarii Romaniei, inceputa la mijlocul secolului XIX. Avem, la varf, oameni influenti destul de loiali pentru a o face?