26 sept. 2002

Timpul copilariei si al adolescentei este fundamental pentru varstele viitoare ale fiintei umane. Poate ca cei care miros teiul lui Eminescu in copilarie, ori isi limpezesc ochii in fiecare dimineata cu silueta magica a Teatrului National, ori aud linistea din Ticaul unui glumet ce a uluit literatura romana, ori simt gustul dulceturilor moldave si al cozonacului, care e galben nu de oua, ci de candoare, sunt oameni care vor intelege altfel anii si trecerea lor.

Redescoperirea spatiului natal nu o asociez verbului a-si aminti, ci verbului a cauta. Eu caut parfumul de la Trei Ierarhi si ciudatenia acestui zid incrustat a carui dantela a fost stropita cu crancena sudoare, caut farmecul infinit al anilor de la Liceul Internat, caut misterul cladirilor de la Mitropolie, Palat si Primarie, aceste case mari, albe fara egal in inima si ochii nostri.

Sentimentul de exasperare al ‘locului unde nu s-a intamplat nimic’ l-am inlocuit cu concluzia inteleapta a ‘locului unde nu s-a intamplat nimic brusc!’

Pentru mine totul a inceput la Iasi acum patruzeci si doi de ani, cand mama mea a plecat de urgenta la maternitate, dupa ce vazuse cu cateva zile in urma Baletul pe Gheata venit de la Paris, ce-si instalase sala de turneu in Piata Sfantul Spiridon. Acolo, unul din dansuri era pe muzica din suita Peer Gynt de Grieg. Anume: Cantecul lui Solveig.

Aceasta este o imagine buna pentru intalnirea noastra de azi, pentru care va multumesc. Va sunt recunoscator pentru faptul ca va aplecati cu interes stiintific si cu admiratie asupra muncii universitare si comunitare a tatalui meu, desfasurata timp de patru decenii in Moldova lui iubita. El a fost un om care a trait si a murit in tacere.

Prezenta mea in aceasta seara este un fel de cantec al cautarii si al iubirii.