Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta

07 mart. 2015

Editura Curtea Veche, 2014

Prima Regină a României a publicat sub pseudonimul Carmen Sylva numeroase scrieri, care, pe lângă valoarea lor literară, conțin o tendință politică și prodinastică, astfel contribuind la promovarea noului Regat al României îndeosebi în vestul Europei. Prin glorificarea Regelui Carol I al României în opera sa, Carmen Sylva s-a alăturat tendințelor românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea, de formare a unui mit al primului Rege al României independente. 

Volumul de față reprezintă așadar un prim studiu amănunțit despre imaginea Regelui Carol I în scrierile Reginei Elisabeta: de la gloriosul Domnitor la antreprenorul-constructor și mecena, de la Regele înțelept la partenerul de viață. Tabloul este întregit de numeroase fotografii, oferindu-ne un caleidoscop de imagini cu prima pereche regală a României în contextul social, politic și familial al epocii.

De asemenea, la sfârșitul volumului, este reprodus textul integral al jurnalului de călătorie al Reginei, Pe Dunăre (1905), un text rar și un exemplu de conduită monarhică în mijlocul oamenilor.

Silvia Irina Zimmermann (născută în 1970 la Sibiu) a studiat la universitățile din Sibiu și Marburg filologie germană, filologie engleză, istoria artei și sociologie și este doctor în literatură germană al Universității din Marburg cu o teză despre opera literară a lui Carmen Sylva. A publicat mai multe cărți despre Regina-poetă Elisabeta a României și este inițiatoare și membră fondatoare a Centrului de Cercetare „Carmen Sylva“ al Arhivei Princiare de Wied din Neuwied.

Colecția Cărți Regale prezintă, în context internațional și din perspectiva secolului XXI, istoria monarhiei românești și activitatea Casei Regale a României, încă de acum aproape 150 de ani și până în prezent.