Comandantul Batalionului 33 Vânători de Munte, la Palatul Elisabeta
Marți, 10 martie 2020, Alteța Sa Regală Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta pe dl locotenent-colonel Antonio Daniel Alexe, comandantul Batalionului 33 Vânători de Munte “Posada” din Curtea de Argeș.
Principele Radu și comandantul unității militare operaționale de la Curtea de Argeș au discutat o serie de proiecte pentru anul 2020, în care să fie evidențiată activitatea militară și civică a batalionului.
Din anul 2003 încoace, batalionul a contribuit la repatrierea Regelui Carol al II-lea și a Reginei Elena, precum și la funeraliile Reginei Ana și ale Regelui Mihai I.
În luna noiembrie 2019, Principele Radu a vizitat batalionul.
Vânătorii de Munte și Familia Regală a României
Arma vânători de munte are o istorie strâns legată de Casa Regală, atât în România cât și în alte țări europene.
Vânătorii de munte reprezintă o specialitate militară a Forțelor Terestre, fiind o armă în componența Infanteriei.
În România, arma a fost creată sub domnia Regelui Ferdinand Întregitorul, la 3 noiembrie 1916, când țara noastră intrase în Primul Război Mondial. În acea zi, Marele Cartier General a dat Ordinul nr. 234, prin care Școala militară de schiori din București se transforma în Corpul Vânătorilor de Munte. Corpul deținea, la înființare, trei batalioane a câte 3 companii fiecare.
În secolul al XX-lea, Vânătorii de Munte au luat parte la Primul și Al Doilea Război Mondial. Astfel, vânătorii de munte au fost legați instituțional de trei regi ai României, Ferdinand, Carol II și Mihai, toți mareșali ai Armatei Regale Române.
Tot sub domnia Regelui Ferdinand, în anul 1923 s-au format primele două divizii ale acestei arme. Divizia 1 Vânători de Munte, cu garnizoana la Brașov, și Divizia 2 Vânători de Munte, cu garnizoana la Bistrița.
La 25 octombrie 1937, Principele Moștenitor Mihai a depus jurământul, în calitate de sublocotenent, ca vânător de munte.
În timpul domniei Regelui Carol al II-lea, în anul 1939, a fost înființată și Brigada 4 Vânători de Munte.
Actualmente există două Brigăzi de Vânători de Munte, cu trupe care au participat la misiuni internaționale în Kosovo, Irak și Afganistan. Ele sunt Brigada 2 Vânători de Munte Sarmisegetusa din Brașov și Brigada 61 Vânători de Munte General Virgil Bădulescu din Miercurea Ciuc.
În anul 2019, Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada”, cu sediul la Curtea de Argeș, Oraș Regal, a împlinit 50 de ani de existență.