Principesa Maria la lansarea volumului Bijuteriile Reginei Maria

19 feb. 2019

Luni, 18 februarie 2019, la Librăria Cărturești Carusel, Alteța Sa Regală Principesa Maria a luat parte la lansarea albumului “Bijuteriile Reginei Maria”, semnat de istoricul Diana Mandache și publicat de Editura Corint. Prefața albumului este semnată de Malvina Cservenschi.

La lansare au participat autoarea, istoricul Filip Iorga, coordonatorul colecției “Istorie cu blazon”, jurnalista Camelia Csiki, creatoarea de bijuterii Malvina Cservenschi, realizatorul de filme John Florescu, reprezentanți ai Editurii Corint și un numeros public.

Istoria bijuteriilor regale, ca și a altor piese din metale prețioase cu valoare istorică, a fost metamorfică, regimul politic și legislația conturându-le drumul. Amintirea bijuteriilor reginei Maria se mai regăsește în fotografiile de epocă, în desenele inventarului din 1900, dar și într-o serie de documente precum listele bijuteriilor din 1902, corespondența, facturi, testamente sau alte acte. Multe din bijuteriile Mariei au fost pierdute în Rusia bolșevică, doar puține s-au mai păstrat, o parte sunt exponate de muzeu, altele au intrat în posesia familiei după moartea reginei, destinul lor identificându-se cu cel al moștenitorilor. Din vechile imagini a supraviețuit spiritul unei principese, apoi regine, posesoare a unei frumoase colecții de bijuterii, de la stilul victorian la stilul Teodora, de la un Art Nouveau impregnat de personalitatea sa deosebită la moda Art Deco mult simplificată, dominată în ultima parte a vieții de perle și diamante.

Diana Mandache

 

Fotografii de Daniel Angelescu

{gallery(1205)}