Delegația Federației Internaționale a Crucii Roșii și Semilunei Roșii la Palatul Elisabeta
Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, a primit ieri, marți, 21 noiembrie 2017, la Palatul Elisabeta o delegație din partea Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC), condusă de domnul Kerem Kinik, vicepreședintele federației. La întâlnire a luat parte Alteța Sa Regală Principele Radu.
Printre invitați s-au numărat domnul Alper Küçük, directorul executiv al Semilunii Roșii a Republicii Turcia și domnul Simon Missiri, Directorul IFRC pentru zona Europa de sud-est.
Au fost prezenți la întâlnire Excelența Sa domnul Koray Ertaș, Ambasadorul Turciei în România, precum și domnul Ioan Silviu Lefter, directorul executiv al Societății Naționale de Cruce Roșie din România.
Au fost discutate rezultatele reuniunii internaționale a federației, recent încheiată la Antalia, la care au luat parte delegații din 190 de state ale lumii. Principesa Moștenitoare Margareta, președintele Crucii Roșii române, a felicitat pe dl Kinik pentru alegerea sa ca vicepreședinte al federației internaționale.
Au fost evocate proiectele pe care Crucea Roșie română și Semiluna Roșie turcă le pot dezvolta pentru îmbunănățirea situației celor aflați în nevoie în această parte de lume.
Au fost, de asemenea, discutate proiecte comune ale societăților naționale de Cruce Roșie din țările sud-est europene.
Fotografii de Daniel Angelescu
{gallery(926)}