Trandafirul Principesa Moștenitoare Margareta
David Austin, unul dintre cei mai reputați crescători de roze ai lumii, a creat cu câteva decenii în urmă trandafirul “Crown Princess Margareta”, o specie ce combină armonios o puternică aromă de fructe cu frumoasa culoare a caisei și cu culoarea portocalei. Este un trandafir urcător, cu o foarte lungă perioadă de înflorire.
David Charles Henshaw Austin s-a născut la 16 februarie 1926 în Anglia. Ajuns la 91 de ani, el este autorul unor apreciate cărți dedicate cultivării rozelor.
Trandafirul a primit numele după Principesa Moștenitoare Margareta a Suediei (1882-1920), nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii și Irlandei. Ea a fost soția viitorului Rege Gustaf al VI-lea Adolf al Suediei și o binecunoscută specialistă în arhitectură de grădini a epocii.
Principesa Moștenitoare Margareta a Suediei a fost mama Reginei Ingrid a Danemarcei, bunica Reginei Margareta a II-a, actuala suverană a Danemarcei, precum și fiica Principelui Arthur, al treilea fiu al Reginei Victoria și al Principelui Consort Albert al Marii Britanii și Irlandei.
Peste ani, Principesa Moștenitoare Margareta a României, stră-stră-strănepoată a Reginei Victoria, împrumută numele său aceluiași trandafir, cultivat astăzi și în România.
La noi în țară, profesorul universitar Florin Stănică și doctoranda Ana Butcaru de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București au cultivat în sistem biologic (organic) specia “Principesa Moștenitoare Margareta”, într-o cultură de spalier.