Vizita Principelui Radu la Bacău, octombrie 2026

08 oct. 2026

În ziua de miercuri, 7 octombrie, Alteța Sa Regală Principele Radu a efectuat o vizită în municipiul Bacău.

În cursul dimineții, Principele Radu a vizitat Baza 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” din Bacău, unde a fost întâmpinat de comandantul unității, comandorul Lucian Michinici. A onorat cu prezența Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, general-locotenent Leonard-Gabriel Baraboi. Vizita a debutat în Sala de Protocol, unde comandantul a prezentat istoricul și misiunile bazei, moment urmat de semnarea în Cartea de Onoare. Ulterior, Principele Radu a asistat la o expoziție statică de tehnică militară, primind detalii tehnice de la personalul specializat și dialogând cu membrii echipajelor de zbor. Cu această ocazie, Alteța Sa Regală a vizitat și standul Batalionului 53 Comando „Smaranda Brăescu”, unde a purtat discuții cu militarii din cadrul forțelor pentru operații speciale.

În continuare, Alteța Sa Regală a vizitat Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău, instituție de învățământ fondată în anul 1867, în timpul domniei Principelui Suveran Carol I al României. Principele Radu a fost primit de directorul instituției, profesorul Nicu Vasile Harasemciuc, alături de membrii corpului profesoral și elevi. Vizita a inclus un tur ghidat al amfiteatrului și al sălilor de clasă, oferindu-i Principelui Radu prilejul de a interacționa direct cu tinerii și cadrele didactice în timpul orelor. Ulterior, a avut loc o întâlnire în cancelarie cu membrii Consiliului Profesoral, în cadrul căreia au fost discutate proiectele educaționale de viitor ale instituției. În mod simbolic, pentru a marca o mărturie vie a acestei zile, Principele Radu a plantat un stejar în grădina din fața colegiului, stejarul fiind simbolul românesc tradițional al trăiniciei, forței și, în cazul vizitei regale de astăzi, un simbol al legăturii profunde dintre Coroană și educația românească.

În cursul după-amiezii, Alteța Sa Regală a vizitat sediul central al companiei Dedeman, unde a avut o întrevedere cu domnul Dragoș Pavăl, președintele companiei.

Programul a continuat la Centrul Logistic Dedeman din Bacău, unde Principele Radu a urmărit o prezentare generală a activității centrului, urmată de un tur al spațiilor de lucru și al zonelor operaționale de depozitare și manipulare a mărfurilor. În încheiere, Alteța Sa Regală a vizitat cel de-al 65-lea magazin Dedeman, situal în municipiul Bacău, a cărui deschidere oficială la public va avea loc în această lună.

Alteța Sa Regală a vizitat apoi fabrica de mezeluri crud-uscate Salbac din cadrul grupului Agricola International, unde a fost întâmpinat de domnul președinte Grigore Horoi și de doamna Angelica Șmil, director general. Vizita a debutat cu o scurtă discuție în Sala de Protocol și a continuat cu un tur al unității de producție. Compania Agricola International deține statutul de Furnizor al Casei Majestății Sale încă din anul 2016, calitate reînnoită pentru a treia oară în data de 7 mai 2026.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale