Remembrance Day 2016
Duminică, 13 noiembrie 2016, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au luat parte la ceremonia militară de la Tâncăbești, organizată de Ambasada Majestății Sale Britanice, cu ocazia zilei veteranilor din Commonwealth, Remembrance Day.
Au participat reprezentanți ai instituțiilor Statului, ai Corpului Diplomatic acreditat la București, atașați militari ai unor țări, cetățeni britanici care trăiesc în România și o delegație a Asociației Veteranilor de Război.
La începutul secolului trecut, “Remembrance Day” a fost creată pentru a sărbători eroii britanici ai Primului Război Mondial, iar luna, ziua și ora au fost alese pentru a onora Armistițiul.
În fiecare an, la ora unsprezece, în a unsprezecea zi a lunii a unsprezecea, britanicii, purtând un mac roșu la piept, își amintesc de sacrificiul eroilor dispăruți pe câmpul de luptă. Ceremoniile religioase și de depunere de coroane au loc, tot la ora 11, în duminica imediat următoare sărbătorii.
După Al Doilea Război Mondial, comemorarea a fost extinsă în omagierea eroilor celor două războaie ale secolului XX. Iar începând cu anii 1980, sunt comemorați și eroii contemporani, cei dispăruți în recentele conflicte militare din lume.
Foto: © Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România
{gallery(794)}