Principesa Sofia la Gala Nadia Comăneci

Vineri, 29 mai 2026, Alteța Sa Regală Principesa Sofia a reprezentat pe Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române la Gala „Nadia Comăneci – 50 de ani de la prima notă de 10.00”, organizată, la Palatul Parlamentului, de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Evenimentul a celebrat jumătate de secol de istorie, excelență și rezultate remarcabile în sport, pe plan național și internațional, ale gimnastei Nadia Comăneci. La gală au fost prezenți membri ai Guvernului și ai Parlamentului României, alături de numeroși reprezentanți de marcă ai sportului și ai societății civile.
Au susținut discursuri domnul Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, domnul Thomas Bach, președintele onorific al Comitetului Internațional Olimpic, domnul Spyros Capralos, președintele Comitetelor Olimpice Europene, precum și domnul Morinari Watanabe, președintele Federației Internaționale de Gimnastică.
Comitetul Olimpic și Sportiv Român se află, începând cu anul 2018, sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, o recunoaștere a valorilor, disciplinei și tradiției pe care forul olimpic național le promovează în sportul românesc.














©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale