Vizită regală în Egipt, 19 aprilie 2026

20 apr. 2026

Duminică, 19 aprilie, Alteța Sa Regală a fost oaspetele Universității Britanice din Egipt. La vizită au participat ambasador Olivia Toderean, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor, și dna Claudia Nicolae, director general AGERPRES.

La Facultatea de Arhitectură și Design a avut loc vernisajul expoziției AGERPRES dedicată aniversării a 160 de ani de la fondarea Casei Regale a României. Au luat cuvântul doamna Farida Khamis și Principele Radu. Expoziția a fost prezentată de doamna Claudia Nicolae și a putut fi vizitată vizitată de studenții și profesorii universității timp de o săptămână. HISTOIRES ROYALES

La Facultatea de Jurnalism și Mass-Media, Principele Radu a susținut o prelegere intitulată „Romania as a bridge between the European Union and the Mediterranean”, în prezența președintelui Universității Britanice, domnul prof. univ. Mohamed Loutfi, a doamnei Farida Mohamed Farid Khamis, președinta Comitetului Director, și a unor profesori ai universității. După prelegerea Alteței Sale Regale, a urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri. Au fost prezenți membrii Comitetului Director, studenții și profesori universitari, personalitățile invitate din societatea civilă egipteană și jurnaliști.

În cursul după-amiezii, la Noua Capitală Administrativă a Egiptului, Principele Radu a avut o întrevedere cu prof. dr. Abdel Aziz Qonsoah, ministrul Învățământului Superior, alături de prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, Președintele Consiliului Național al Rectorilor și rector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, precum și în prezența ambasadoarei României. Delegația egipteană la întâlnire a fost formată din membri ai conducerii ministerului, reprezentând cu precădere învățământul superior tehnologic și departamentul Cooperării Internaționale. A fost discutat un proiecte de cooperare anuală, alternativ la București și la Cairo, între cele aproape 150 de universități publice și private egiptene și cele peste 100 de universități românești. Prima întâlnire bilaterală anuală a fost stabilită pentru luna octombrie 2026 în Capitala României. Egiptul este interesat cu precădere de domeniul medicinei, specialităților tehnice, inclusiv agronomia.

Ziua s-a încheiat cu participarea Alteței Sale Regale la o recepție oficială de rămas bun, oferită de peședintele Universității Britanice, în prezența unor personalități de seamă din mediul politic, diplomatic și economic. Au fost prezenți ministrul Industriei, dl Khaled Hashem, ministrul Irigațiilor și Resurselor de Apă, dr. Hani Sewilam, ministrul Învățământului Superior, prof. dr. Abdel Aziz Qonsoah, ambasadorii Regatului Unit, Danemarcei și Iordaniei, foști miniștri de Externe ai Egiptului, directorul general al Marelui Muzeu Egiptean, dr. Ahmed Ghoneim, precum și personalitățile românești prezente la vizita Principelui Radu.

La Universitatea Britanică din Egipt

La Ministerul Învățământului Superior

Recepția de rămas-bun, la Cairo