AGERPRES: 160 de ani de la fondarea Casei Regale a României

Joi, 2 aprilie 2026, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu au participat la vernisajul expoziției fotografice „160 de ani de la fondarea Casei Regale a României” la Palatul Regal, în sălile Kretzulescu ale Muzeului Național de Artă.
În deschidere au luat cuvântul Alteța Sa Regală Principele Radu, domnul Ervin Kessler, directorul general al Muzeului Național de Artă al României, și doamna Claudia Nicolae, director general Agerpres. La eveniment au participat Excelența Sa domnul Emil Constantinescu, președinte al României (1996-2000), reprezentanți ai Guvernului și ai altor instituții ale Statului, membri ai Corpului Diplomatic și personalități din societatea civilă. AGERPRES
Expoziția este organizată de Muzeul Național de Artă, în parteneriat cu Agenția Națională de Presă AGERPRES și Asociația Casa Majestății Sale și este dedicată aniversării a 160 de ani de la fondarea Casei Regale a României și a Statului român modern. Aceasta reunește o selecție valoroasă de fotografii din arhiva Agenției Naționale de Presă AGERPRES, alături de lucrări de sculptură, acuarelă și artă decorativă.
Selecția de fotografii documentează momente semnificative din cele două domnii ale Regelui Mihai I, continuând cu imagini din perioada revenirii sale în țară și din activitatea contemporană a Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei.
Expoziția cuprinde, de asemenea, piese de referință din patrimoniul regal, printre care o cupă realizată în anul 1900 de Émile Gallé, decorată cu semnătura Reginei Elisabeta, precum și o pafta ornamentată cu pietre prețioase, purtată de Principesa Ileana la ceremonia Încoronării de la Alba Iulia din 1922.
Sunt expuse bustul în bronz al Principelui Carol I, realizat de artistul german Carl Cauer, bustul Reginei Elisabeta, de Wladimir Hegel, bustul în marmură al Regelui Mihai I, realizat de Oscar Han, precum și acuarele semnate de Carol Popp de Szathmári și de Costin Petrescu, ilustrându-i pe Regele Ferdinand și pe Regina Maria.
Expoziția poate fi vizitată până pe data de 30 mai 2026, în Sălile Kretzulescu.
AGERPRES: ”Nu am văzut niciodată o expoziție atât de elegantă și atât de frumoasă într-un spațiu de la noi. Ați făcut din această întâlnire cu fotografia politică, istorică, militară, de epocă, o întâlnire a eleganței, a demnității românești. O să vedeți în continuare în sală spații care omagiază cu adevărat statul român modern și ceea ce înaintașii noștri, ca și contemporanii noștri, au reușit să facă împreună”, a spus Principele Radu, adresându-se directorului general al Muzeului Național de Artă al României, Erwin Kessler. ‘AGERPRES ste o instituție a statului român și are o poveste aproape tot atât de lungă pe cât a Coroanei. Se întinde pe trei secole. A dovedit Coroanei, în epoca noastră, contemporană, o loialitate atât de desăvârșită, atât de neutră, atât de frumos și de demn purtată peste toate cele 17 guvernări cu care Familia Regală a conlucrat după 1990, neîntrerupt, încât reprezintă pentru noi un model de cooperare”, a subliniat Principele Radu. Principele Radu i-a mulțumit și fostului președinte Emil Constantinescu, adresându-i felicitări ”pentru inspirata zi de februarie 1997, care în curând va fi și ea aniversată la trei decenii de la întâmplarea ei, când Suveranul României, întors într-o țară care nu-i mai împărtășea forma de guvernământ, a făcut o punte de legătură între instituțiile statului și Coroană și a pornit la drum pentru a se asigura că țara noastră va intra în NATO cu instrumente pe care le-ar fi folosit dacă ar fi fost monarh în funcțiune”. ”Ceea ce ați făcut acum 30 de ani nu a fost doar inspirat, dovadă că principiile și valorile pentru care ați dat mâna atunci cu Regele sunt împlinite astăzi, ci și pentru că de atunci încoace, în aceste trei decenii, Coroana nu s-a oprit niciodată din a-și face datoria față de țară ca atunci. Nu au fost câteva vizite care au dus la intrarea noastră în NATO și în UE. A fost o paradigmă care s-a născut din acel moment și care există și astăzi, după 30 de ani, și care face ca țara noastră să fie singura în care Coroana să-și continue menirea ei fără să aibă reflectare constituțională”, a punctat Principele Radu. Principele Radu a afirmat că expoziția este dedicată contemporaneității Casei Regale a României. ”De aceea, doamnelor și domnilor ambasadori și membri ai societății civile, puteți vedea într-o sală ca aceasta cei 160 de ani de Coroană în care partea predominantă a fotografiei este cea contemporană, e cea de după 1990. (…) Nu suntem aici pentru a glorifica o pagină de istorie, ci pentru a glorifica o pagină vibrantă din prezentul și din viitorul românesc. Aceasta, cred că, face aniversarea noastră de 160 de ani frumoasă și unică, pentru că ea se adresează celor nenăscuți încă, mai mult decât celor care suntem astăzi contemporani ei”, a încheiat Principele Radu.



















©Daniel Angelescu, Alexandra Curea-Gogu, Casa Majestății Sale