Sicriul Majestății Sale Defuncte Regina Ana, întâmpinat la Aeroportul Otopeni
Marți, 9 august 2016, începând cu ora 15.15, la Aeroportul Otopeni s-a desfășurat ceremonia militară și religioasă a sosirii sicriului Majestății Sale Defuncte Regina Ana a României. La ceremonie au luat parte Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, alături de Principele Radu, Principesa Elena, Alexander Nixon, Principesa Sofia și Elisabeta Maria Biarneix. Principesa Maria, care a însoțit sicriul mamei sale din Elveția în România, s-a alăturat Familiei Regale.
Sicriul a fost purtat pe brațe de soldați ai Brigăzii de Gardă 30 Mihai Viteazul, iar rugăciunea a fost rostită de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Ioan Robu, Mitropolitul Romano-Catolic de București, însoțit de Preasfinția Sa Episcopul Petru Gherghel și de un sobor de preoți și maici. A asistat la slujbă Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Nifon al Târgoviștei, Mitropolit Onorific, alături de un sobor de preoți ortodocși.