Deschiderea Stagiunii Regale 2025 la Ateneul Român

Alteța Sa Regală Principesa Elena a participat sâmbătă, 1 noiembrie, la Concertul de deschidere a Stagiunii Regale, organizat de Orchestra Camerata Regală la Ateneul Român, ajunsă la a paisprezecea ediție.
Camerata Regală este o orchestră de cameră aflată sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României și a fost fondată în anul 2009.
Pe scenă, alături de Camerata Regală, s-au aflat violonista Mayumi Kanagawa, câștigătoare a Concursului Internațional George Enescu 2024, și dirijorul David Molard Soriano. Violonista a interpretat Concertul nr. 3 pentru vioară și orchestră de Camille Saint-Saëns pe vioara Antonio Stradivarius „Wilhelmj”, Cremona 1725. Programul a mai cuprins, în prima parte, „Impromptu”, iar în partea a doua Simfonia nr. 7 în La major de Ludwig van Beethoven.
La finalul concertului, Principesa Elena a felicitat solista, dirijorul și membrii Cameratei Regale.






©Alexandra Curea-Gogu, Casa Majestății Sale