România și Germania, 145 de ani

Joi, 20 februarie 2025, Alteța Sa Regală Principesa Sofia a reprezentat pe Majestatea Sa Custodele Coroanei la recepția aniversării a 145 de ani de relații diplomatice între România și Germania.
Ambasadorul Federației Germane în România, ES domnul Peer Olav Gebauer, ES domnul prim-ministru Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul Cătălin Predoiu și ministrul Afacerilor Externe, ES domnul Emil Hurezeanu, au susținut discursuri referitoare la relațiile diplomatice române-germane și îndeosebi la legăturile istorice, culturale și economice dintre cele două țări. La recepție au fost prezenți membri ai Corpului Diplomatic străin acreditat la București.
Relațiile diplomatice de lungă durată dintre România și Germania și Franța au fost sărbătorite anul trecut, la Castelul Peleș, unde Majestatea Sa Custodele Coroanei a găzduit o seară dedicată Republicii Franceze și Republicii Federale Germania. Cele două mari țări europene au stabilit relații diplomatice cu România în același an, 1880, sub domnia lui Carol I.





©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale