Principesa Maria, vizită în cartierul Mimiu, Ploiești

19 nov. 2015

Miercuri, 18 noiembrie 2015, Alteța Sa Regală Principesa Maria a vizitat cartierul Mimiu din orașul Ploiești. Aici, Alteța Sa Regală le-a oferit daruri familiilor nevoiașe. Astfel, cu sprijiinul Asociației Casa Majestății Sale și Herlitz România, părinții și copiii au primit pachete cu alimente, produse necesare casei, precum și rechizite școlare.
 
Familiile vizitate de Alteța Sa Regală beneficiază de îngrijire din partea Centrului de zi pentru copii și familii al Organizației Umanitare Concordia, Casa Alexandra. Centrul are în îngrijire copii din medii defavorizate și oferă servicii de consiliere după școală, precum și terapie și programe educaționale pentru copii și părinții lor.
 
Principesa Maria a vizitat, apoi, Școala de Meserii Concordia din Ploiești. În cadrul școlii, tinerii au posibilitatea de a învăţa una dintre meseriile de brutar, patiser, cofetar, bucătar, ospătar, tâmplar, agricultor sau horticultor. Prin intermediul școlii, au fost înfiinţate 72 de locuri în atelierele de formare profesională. La terminarea acestor cursuri, are loc o evaluare de către o comisie externă, autorizată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în urma căreia absolvenţii vor primi o diplomă recunoscută în Uniunea Europeană.
 
Concordia este o organizație independentă, neguvernamentală și non-profit, cu un istoric de peste 24 de ani în România, care are ca misiune susținerea şi (re)integrarea socială, familială, școlară și profesională a copiilor, tinerilor și familiilor aflate în dificultate pentru o viață independentă și autonomă.
 
Principesa Maria a acordat Înaltul Patronaj Organizației Umanitare Concordia în cursul lunii septembrie a acestui an.
 
{gallery(599)}