Micul Pavilion
La sfârșitul săptămânii trecute, au fost încheiate lucrările de restaurare ale Micului Pavilion, situat în Parcul Regal Săvârșin, în partea de nord-vest, nu departe de peluza din fața castelului.
Micul Pavilion a fost construit probabil la sfârșitul secolului al XVIII-lea, parte a ansamblului arhitectural ridicat după distrugerile Răscoalei Țăranilor din 1784. Micul Pavilion împreună cu grajdul (construit probabil în aceeași perioadă) sunt cele mai vechi clădiri de pe domeniu. Prima atestare a proprietății datează din anul 1650.
Cu ajutorul a cinci colaboratori ai Casei Majestății Sale Regelui, toți localnici, clădirea a fost restaurată în forma inițială. Micul Pavilion păstrează o mare parte din cărămizile și pietrele originale, precum și resturi din grinzile vechi de lemn. Sub coordonarea lui Sebastian Brînzaș, intendentul castelului, au lucrat cu foarte multă pasiune și cu profund devotament Mircea Ștefan, Mihai Bianga, Ioan Sărac, Mugurel Nagy și Dorin Balc. Ei au fost ajutați, într-o parte a muncii lor, de Ion Ignat și Radu Ilca.
Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a urmărit îndeaproape cele șase săptămâni de lucru, cerând în mod special folosirea exclusivă a materialelor naturale: nisip, lemn, fier, piatră, cărămidă, var. Țiglele de pe acoperișul Micului Pavilion datează din mijlocul secolului al XIX-lea și sunt de proveniență austriacă.
Pe peretele interior se află o ceramică tradițională, oferită în dar de Alteța Sa Regală Principesa Muna Al Hussein, mama Suveranului Hașemit.
Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au inaugurat Micul Pavilion restaurat la 25 iulie 2015. A fost prezent, de asemenea, Alteța Sa Regală Principele Nicolae.
{gallery(548)}