Regele Mihai I invită la Palatul Elisabeta unsprezece foşti Șefi de Stat din Europa Centrală şi de Est

18 nov. 2014

Majestatea Sa Regele Mihai I va oferi un dineu joi, 20 noiembrie 2014, în onoarea unui număr de unsprezece foşti Șefi de Stat din Europa Centrală şi de Est, cu ocazia împlinirii a douăzeci şi cinci de ani de la căderea comunismului.

 

În zilele de 20-21 noiembrie 2014 are loc, la București, Conferinţa internaţională „25 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est: privind în urmă, privind înainte” organizată de Fundaţia Română pentru Democrație, aflată sub conducerea E.S. domnului președinte Emil Constantinescu.

 

Dineul regal va avea loc în Sufrageria Mare a Palatului Elisabeta, începând cu ora 21.15 și va fi precedat de o ceremonie în Sala Regilor. Alături de Majestatea Sa, vor lua parte Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae.

 

Vor participa E.S. domnul Lech Walesa, preşedinte al Poloniei (1990 – 1995), E.S. domnul Emil Constantinescu, preşedinte al României (1996-2000), E.S. domnul Petăr Stoyanov, președinte al Bulgariei (1997 – 2002), E.S. domnul Stanislav Shushkevich, preşedinte al Belarus (1991 – 1994), E.S. domnul Sali Berisha, preşedinte al Albaniei (1992 – 1997), E.S. domnul Petru Lucinschi, preşedinte al Republicii Moldova (1996 – 2001), E.S. domnul Rexhep Meidani, preşedinte al Albaniei (1997 – 2002), E.S. domnul Rudolf Schuster, preşedinte al Slovaciei (1999 – 2004), E.S. domnul Boris Tadic, preşedinte al Serbiei (2004 – 2012), E.S. domnul Viktor Iuşcenko, preşedinte al Ucrainei (2005-2010) și E.S. domnul Valdis Zatlers, preşedinte al Letoniei (2007-2011).

 

În cursul dimineţii, începând cu ora 11.30, Alteța Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta va reprezenta pe Majestatea Sa Regele Mihai, în Sala de plen a Senatului României, în cadrul sesiunii inaugurale a Conferinţei Internaţionale „25 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est: privind în urmă, privind înainte”, organizată de Fundația Română pentru Democrație. Cu această ocazie, Alteța Sa Regală Principele Radu va da citire cuvântului Majestății Sale Regelui Mihai.