Principesa Maria alături de copiii de la Centrul de Zi Concordia din Odobești

21 dec. 2023

Miercuri, 20 decembrie 2023, Alteța Sa Regală Principesa Maria s-a aflat alături de copiii de la Centrul de Zi pentru Copil și Familie Concordia-Odobești.

Evenimentul a adus pe scenă pe cei 36 de copii înscriși în programul Concoria de intervenție în comunitate, într-un spectacol pregătit alături de echipa Centrului de Zi. Au fost momente emoționante: colinde, Dansul Căiuților și scena Nașterii Domnului. La final, toți copiii au primit cadourile pregătite din timp de Moș Crăciun și ajutoarele sale.

Au luat parte la eveniment reprezentanți ai autorităților locale, parteneri, dar și părinții copiilor înscriși la Centrul de Zi.

Centrul de Zi pentru Copil și Familie Concordia-Odobești este unul dintre cele trei Centre de Zi Concordia create pentru ca 120 de copii din familii sărace să fie sprijiniți să își continue educația, să nu abandoneze școala și să rămână în familia biologică. Proiectul face parte din Rețeaua Națională a Centrelor de Zi care în prezent a ajuns la 146 de membri activi în comunitățile din care fac parte, atât la nivel urban, cât și rural.

În anul 2015, Organizația Umanitară Concordia a primit Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României, rămânând aproape de copiii și tinerii sprijiniți prin proiectele dezvoltate de Concordia de-a lungul timpului.

Concordia este o organizație neguvernamentală internațională, independentă, dedicată sprijinirii copiilor, tinerilor și familiilor aflate în nevoie, spre o viață independentă și responsabilă. Proiectele Concordia se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani (județul Prahova), Odobești (județul Dâmbovița) și se adresează unui număr de peste 2.000 de persoane în fiecare an.