Consiliul Director FRMR, noiembrie 2023
La Palatul Elisabeta, în cursul după-amiezii de vineri, 17 noiembrie 2023, Majestatea Sa Custodele Coroanei a prezidat întâlnirea Consiliului Director al Fundației Regale Margareta a României, care a discutat activitățile și proiectele organizației pentru anul 2024. La reuniune au luat parte ASR Principesa Sofia, domnul Mugurel Mărgărit (directorul executiv al organizației), doamna Anca Harasim, domnul S-P O’Mahony, doamna Simona Baciu, doamna Ioana Petrea, doamna Iuliana Rada, doamna Dana Pîrţoc și domnul Adrian Curaj.
Fundația a fost creată în anul 1990, având ca membri fondatori pe Regele Mihai I și pe Majestatea Sa Margareta. Astăzi, organizația are o bogată serie de proiecte, mult apreciate în societatea românească:
Ajutor pentru Refugiați * CONFER – Consolidarea Organizațiilor Non-guvernamentale prin Fundraising și Eficientizarea Rezultatelor * Fondul Special pentru Copii * Fondul pentru Vârstnici * Telefonul Vârstnicului * Tinere Talente * Centrul Comunitar Generații * Centrele Generații * Cluburile Generații * Investiție în Mediul Rural * Școala Generații – Prevenirea abandonului școlar prin implicarea comunității * SOLIDAR pentru Economie Socială
©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale