Relațiile România-Iordania, din perspectiva Casei Regale
România și Regatul Hașemit al Iordaniei au stabilit relații diplomatice la 2 aprilie 1965. Începând din anul 1974, în capitalele celor două țări funcționează misiuni diplomatice, la nivel de ambasadă, cu ambasadori rezidenți.
În perioada exilului Regelui Mihai I, Familia Regală a României s-a întâlnit cu Regele Hussein al Iordaniei în mai multe ocazii, în SUA și în Europa, mai ales în anii 1970 și în anii 1980.
Regele Mihai I și Regina Ana au vizitat Iordania în anul 1995, la invitația Principelui Moștenitor (pe atunci) El Hassan bin Talan.
Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și Principele Consort au vizitat Iordania în anii 1996, 2004, 2010, 2012, 2013, 2014, 2017, 2018 și 2023. De asemenea, MS și ASR au întâlnit pe suveranii hașemiți în mai multe ocazii, din 1997 încoace, la Londra, Windsor, Madrid, Luxemburg și Stockholm.
Majestatea Sa Regele Abdullah al II-lea a vizitat România în anii 2004 și 2009. Alteța Sa Regală Principesa Muna Al Hussein, mama suveranului, a vizitat România și a fost oaspetele Familiei Regale, la Palatul Elisabeta și la Castelul Regal Peleș, în anii 2007, 2011, 2013, 2015, 2016 și 2017. De asemenea, Alteța Sa Regală Principele El Hassan bin Talal a fost oaspetele Familiei Regale la Palatul Elisabeta în anii 2007 și 2011, iar ASR Principesa Rym Al Ali a vizitat România în anii 2011 și 2019.
Familia Regală a României a condus misiuni economice și misiuni universitare în Regatul Hașemit în anii 2013, 2014, 2017 și 2018.
Cele mai recente vizite ale Majestății Sale Custodele Coroanei în Iordania au avut loc în aprilie 2018 (atunci, MS s-a întâlnit cu suveranul, cu liderii Parlamentului și miniștri ai Guvernului și a condus o amplă delegație economică românească la Amman) și în iunie 2023, cu ocazia căsătoriei Principelui Moștenitor Hussein. De asemenea, suveranii hașemiți s-au reîntâlnit cu Familia Regală română la Londra, în septembrie 2022 și mai 2023.