Ofițeri cursanți UNAp la Palatul Elisabeta, martie 2023
Ofițerii superiori din Ministerul Apărării Naționale și din alte structuri militare aflați la Cursul de Conducere Strategică al Universității Naționale de Apărare Carol I au făcut o vizită la Palatul Elisabeta în ziua de 29 martie 2023, însoțiți de colonel conferențiar universitar doctor Ștefan-Antonio Dan-Șuteu, prorectorul universității.
Ofițerii cursanți s-au întâlnit cu Alteța Sa Regală Principele Radu, care a prezentat în fața corpului militar superior o perspectivă a acțiunilor regale care vizează apărarea și securitatea națională, precum și consolidarea democrației: legătura dintre civili și militari, efortul umanitar ca urmare a conflictului armat din Ucraina, învățământul militar superior, promovarea în plan extern a performanțelor și proiectelor militarilor români în NATO și UE, proiecte sociale, sportive și culturale ale militarilor veterani ai teatrelor de operații. Prelegerea a fost urmată, ca de fiecare dată, de un dialog între Alteța Sa Regală și ofițerii MApN.
Cursul postuniversitar de dezvoltare profesională continuă, numit “Conducere strategică”, are durata de 18 săptămâni și este organizat anual de Universitatea Națională de Apărare “Carol I, fiind unul dintre cursurile cele mai avansate ale instituției de învățământ superior militar.
Cursul vizează dezvoltarea competenţelor profesionale specifice conducerii forţelor armate de nivel strategic în timp de pace, criză și război şi asigură o pregătire interdisciplinară complexă necesară perfecționării abilităţilor, caracteristicilor și deprinderilor relevante viitorilor lideri ai Armatei României. Cursul se organizează o data pe an.
@Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale