Familia Regala a pus piatra de temelie a noii Catedrale Episcopale si Regale de la Curtea de Arges

11 mai 2009

De 10 mai, Ziua Regalitatii, Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu ai Romaniei au pus, la Curtea de Arges, piatra de temelie a viitoarei Catedrale Episcopale si Regale, inaltata de Episcopia Argesului si Muscelului la initiativa si cu sprijinul Casei Regale a Romaniei.

Familia Regala a participat la Sfanta Liturghie oficiata de Prea Sfintitul Calinic, Episcopul Argesului si Muscelului. Dupa aceea, a avut loc Slujba de sfintire a locului viitoarei Catedrale cu hramul Sf. Filofteia si Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil, care se va construi pe un teren aflat in proprietatea Episcopiei Argesului si Muscelului, parte a manastirii.

”Astazi se implineste gandul nostru si al Majestatii Sale Regele Mihai I de a se ctitori la Curtea de Arges viitoarea catedrala episcopala si regala. Asa se va implini traditia istorica a legaturilor dintre Biserica Ortodoxa Romana si Casa Regala a Romaniei”, a spus PS Calinic in discursul tinut dupa punerea pietrei de temelie.

”Dupa 20 de ani de la sacrificiul romanesc din decembrie 1989 si la 60 de ani de asteptare a Regelui Mihai, fondarea acestei noi catedrale episcopale si regale va reprezenta pentru Romania un moment de intoarcere catre ea insasi, de intoarcere la demnitate, la mandrie, la impletirea armonioasa intre democratie si libertati si continuitatea romaneasca atat de greu incercata in ultimele decenii”, a spus, la randul sau, Principele Radu.

In Palatul Episcopal, PS Calinic si Principesa Mostenitoare Margareta au semnat Protocolul dintre Episcopia Argesului si Muscelului si Casa Regala a Romaniei referitor la inaltarea Catedralei. Apoi, la invitatia Prea Sfintitului Calinic, Altetele Lor Regale au luat parte la un pranz privat la Palatul Episcopal.

Intr-un moment atat de important precum anul acesta, Familia Regala considera consacrarea zilei de 10 mai, ziua independentei si suveranitatii Romaniei, ctitoririi un nou edificiu ca pe un semn de pretuire a valorilor care au faurit natiunea romana si ca un exemplu dat prezentului si viitorului romanesc.

Nota :

Curtea de Arges este locul de veci al Regilor Carol I si Ferdinand, al Reginelor Elisabeta si Maria. Palatul Regal si Episcopal a fost ridicat in timpul domniei lui Carol I.

Ziua de 10 Mai are trei semnificatii istorice de rezonanta statala:
– 10 mai 1866, depunerea juramantului lui Carol I ca domnitor, in fata Parlamentului. Domnitorul a jurat ca va fi credincios legilor tarii, ca va pazi religia romanilor, integritatea teritoriului lor si ca va domni ca domn constitutional.
* 10 mai 1877, Independenta Romaniei (in acea zi, Parlamentul a votat legea pentru desfiintarea tributului catre Inalta Poarta; motiunea votata de Camera se numea “Independenta absoluta a Romaniei”).
* 10 mai 1881, proclamarea Regatului Romaniei, ca stat suveran si independent pe continentul European.

 

 

{gallery(27)}