Familia Regala la concertul aniversar al Filarmonicii George Enescu
Luni, 15 decembrie 2008, la ora 19.00, Majestatile Lor Regele Mihai si Regina Ana si Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare Margareta si Principele Radu ai Romaniei au participat, in loja regala a Ateneului Roman, la concertul aniversar al Filarmonicii George Enescu. Concertul s-a desfasurat cu sprijinul Familiei Regale.
Filarmonica a interpretat, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal, uvertura Coriolan si Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven si Poema Romana de George Enescu.
Evenimentul a marcat implinirea a 140 de ani de la primul concert desfasurat la Ateneu in 15 decembrie 1868, sub conducerea dirijorului Eduard Wachmann. Poema Romana a fost interpretatat in versiunea originala, care se incheie cu Imnul Regal.
Sustinerea pe care Casa Regala a acordat-o, din nou, proiectelor Filarmonicii George Enescu constituie o noua manifestare a parteneriatului de traditie dintre cele doua institutii, care au luat fiinta in acelasi moment istoric. Ateneul Roman a fost inaltat sub domnia Regelui Carol I si reprezinta, de aproape un secol si jumatate, un punct de referinta al culturii romane.