Vizită regală la Sfântul Scaun, noiembrie 2022

10 nov. 2022

În ziua de 10 noiembrie 2022, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Consort au vizitat Cetatea Vatican.

A fost a noua vizită externă a Familiei Regale a României din anul 2022, după vizita din Marea Britanie a Majestății Sale și a Principelui Radu (martie), vizita Principelui Radu în Țările de Jos (aprilie), vizita Custodelui Coroanei la Londra (iunie), vizita Principelui Radu în Turcia (iunie), vizita Principelui Radu la Chișinău (septembrie), vizita Custodelui Coroanei la Londra (septembrie), vizita Custodelui Coroanei în Republica Moldova (octombrie) și vizita Custodelui Coroanei și a Principelui Radu în Italia (noiembrie). ROYAL CENTRAL

A fost, de asemenea, a patra vizită a Familiei Regale la Vatican, după vizitele Regelui Mihai din iunie 1999 și februarie 2013, precum și după vizita Custodelui Coroanei din aprilie 2003.

La intrarea în Palatul Apostolic, Custodele Coroanei și Principele Consort au fost întâmpinați de reprezentanții Prefecturii Casei Pontificale și conduși în Biblioteca privată, unde au fost primiți de către Sanctitatea Sa Papa Francisc. Majestatea Sa și Principele Radu au avut un dialog cu Sfântul Părinte, în cadrul unei audiențe private. HISTOIRES ROYALES

La finalul întâlnirii, Sfântul Părinte a salutat delegația română, formată din doamna Adina Lovin, Însărcinat cu Afaceri ad interim al Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun, ES dl Andrew Popper, președintele Consiliului Regal, și dl Traian Sârcă, cancelarul Casei Majestății Sale. VATICAN NEWS

Custodele Coroanei a oferit Suveranului Pontif o colecție de gravuri realizate de maestrul Ștefan Câlția, 96 de lucrări omagiind cei 96 de ani de viață ai Regelui Mihai I. De asemenea, Papa Francisc a primit din partea Familiei Regale a României o farfurie jubiliară replică a unei farfurii oferite de Împăratul Napoleon al III-lea Regelui Carol I. Sanctitatea Sa a oferit Majestății Sale o gravură în porțelan reprezentând Bazilica Sfântul Petru și o colecție de șapte volume din bibiloteca personală cuprinzând cugetări și învățături ale Sfântului Părinte adresate tinerilor. AGERPRES Mediafax

Custodele Coroanei, Principele Consort și delegația regală română au vizitat apoi Palatul Apostolic și Capela Sixtină.

Însoțiți de Jandarmeria Vaticană, Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au vizitat apoi Grădinile Vaticanului, iar în încheiere s-au recules în Bazilica Sfântul Petru.

© Vatican Media