Principesa Margareta si Principele Radu la Youth Summit 2008
Miercuri, 13 februarie 2008, la invitatia Asociatiei ORICUM si a British Council Romania, in Salonul Diplomat al Hotelului Athenee Palace Hilton, Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au participat la Youth Summit 2008.
Youth Summit este o manifestare anuala, dedicata tinerilor romani, care, prin caracterul ei, incurajeaza discutiile referitoare la proiectele pe care acestia le pot dezvolta pentru o mai buna relationare cu societatea si pentru eficientizarea procesului educativ in diferite domenii: cultura, stiinta si tehnologie, invatamant, sport si creativitate. La manifestare au fost prezenti inalti oficiali romani si straini alaturi de reprezentanti ai ministerelor implicate din cadrul Guvernului Romaniei.
In incheierea lucrarilor, Alteta Sa Regala Principele Radu al Romaniei, Reprezentantul Special al Guvernului, s-a adresat celor peste 200 de participanti, prezentandu-le acestora documentul Romania. O viziune pentru 30 de ani. Principele Radu le-a vorbit tinerilor participanti la Youth Summit despre un alt fel de leadership si despre valorile morale care trebuie sa stea la baza unei societati noi, create de tineri: loialitate, spirit de raspundere, generozitate si puterea exemplului personal.