Mesajul MS Regelui Mihai I, 30 septembrie 2007
Mesajul Majestatii Sale Regelui Mihai I cu ocazia intronizarii Patriarhului Bisericii Ortodoxe romane, Prea Fericitul Parinte Daniel, 30 septembrie 2007
Familia noastra si cu mine suntem alaturi de toti romanii ortodocsi, intr-un moment insemnat pentru credinta stramoseasca si pentru Romania de maine.
Fie ca noua pastorire care incepe astazi sa sporeasca valori binecuvantate precum bunatatea, responsabilitatea, loialitatea si credinta ! Aceste virtuti sunt importante, in egala masura, pentru romani si pentru toti europenii. Cu totii avem nevoie unul de altul, pentru a sterge urmele unui secol lipsit de ratiune si de generozitate.
Lumea de astazi, pentru a continua sa se dezvolte, are nevoie de institutii coerente, datatoare de mandrie, care sa inspire morala, incredere si bun-simt.
Biserica Ortodoxa romana are in continuare un loc unic si fundamental in societatea romaneasca. Ma rog la Domnul pentru buna si inspirata pastorire a Patriarhului Daniel.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!