Basarabeni si rusi lipoveni la Palatul Elisabeta

20 sept. 2007

Miercuri, 19 septembrie 2007, incepand cu orele 10.00, in prezenta Majestatii Sale Regele Mihai I al Romaniei, a Majestatii Sale Regina Ana si a Altetei Sale Principelui Radu de Hohenzollern-Veringen, la Palatul Elisabeta a avut loc o intalnire a Familiei Regale cu un grup de 30 de studenti si profesori ai Facultatii de Istorie si Etnopedagogie din cadrul Universitatii Pedagogice de Stat « Ion Creanga » din Chisinau.

 

Pe parcursul intalnirii, Regele Mihai a raspuns cu bucurie, timp de mai bine de o ora, intrebarilor tinerilor oaspeti. Curiozitatea lor a vizat rolul fostului suveran in scurtarea celui de-al Doilea Razboi Mondial, sentimentele acestuia fata de modul in care a fost primit, in anii ’90, de romani, ca si fata de refuzul autoritatilor timpului de a-i permite intoarcerea in tara, greutatile perioadei exilului, rolul monarhiei in istoria Europei si a Romaniei, personalitatea controversata a maresalului Antonescu etc.

 

Majestatea Sa i-a indemnat pe tinerii studenti basarabeni sa nu-si uite „obiceiurile limba si credinta”.

 

Aceasta intalnire a reprezentantilor Facultatii de Istorie din Chisinau cu Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei are o importanta deosebita atat pentru relatiile bilaterale dintre cele doua tari, cat si pentru formarea profesionala a acestor tineri istorici din Republica Moldova.

 

Tot miercuri, 19 septembrie, de la orele 17.00, in prezenta Majestatilor Lor si a AS Principelui Radu, sub egida Biroului Reprezentantului Special al Guvernului Romaniei, in sala de receptii a Palatului Elisabeta a avut loc Seara Lipovenilor Rusi.

Impreuna cu Regele Mihai, Principele Radu de Hohenzollern-Veringen a salutat premiera absoluta pe care o reprezinta intalnirea, exprimandu-si speranta ca ea va constitui un „moment de continuitate, dar si de inceput in dezvoltarea relatiilor directe intre comunitatile etnice din tara noastra si mediul diplomatic si de afaceri din Romania”.

Presedintele Comunitatii Rusilor Lipoveni, deputatul Miron Demianovici Ignat, a caracterizat momentul drept „unul istoric“, multumind pentru „inalta cinste ce li se face rusilor lipoveni prin primirea la Palatul Elisabeta “.

 

Din partea credinciosilor ortodocsi de rit vechi, legalizat in Romania in urma cu 61 de ani, in 1946, prin decretul semnat de insusi Regele Mihai, suveran al Romaniei la acea vreme, a rostit un cuvant parintele Vasile Cosma de la Mitropolia Ortodoxa de Rit Vechi de la Braila.

 

Oaspetii lipoveni au inmanat inaltilor reprezentanti ai Casei Regale, o icoana ruseasca reprezentand-o pe Maica Domnului Iubitoarea de Dumnezeu.

 

La randul lor, mebrii Familiei Regale au oferit oaspetilor un vas cu insemnele Casei Regale.

La eveniment au mai participat scriitori, politicieni, preoti, oameni de afaceri, militari, studenti precum si reprezentanti ai mass-media.

 

Biroul Reprezentantului Special al Guvernului Romaniei
Palatul Elisabeta, 20 septembrie 2007