(toate evenimentele au fost acoperite financiar de Asociația Casa Majestății Sale și Fundația Colecția Familiei Regale)
237 de acțiuni publice în Capitală, în comunități din țară și în străinătate pe teme militare, diplomatice, economice, educaționale, sociale, sportive, de sănătate, științifice și artistice
17 prezențe în localități din țară (Cluj-Napoca, Cernica, Predeal, Cisnădioara, Ploiești, Chișinău-Criș, Alba Iulia, Sinaia, Horezu, 8xSăvârșin)
7 vizite în străinătate (Marea Britanie, Polonia, Germania, Italia, Austria, Slovacia, Turcia – participare online)
14 discursuri video ale Custodelui Coroanei și Principelui Radu adresate societății românești pe teme legate de COVID-19, Crucea Roșie, Fundația Regală Margareta a României și aspecte privitoare la situația specială în care s-a găsit societatea românească în anul 2020
9 mesaje transmise de Majestatea Sa unor înalți demnitari ai lumii și unor instituții și organizații din țară, în condițiile izolării cauzate de COVID—19.
47 de școli, licee, universități și organizații poartă nume regal, în România și în Republica Moldova
67 de instituții și organizații au Înalt Patronaj regal, în România, Republica Moldova, Franța și Marea Britanie
8 burse de studii universitare anuale acordate personal de Majestatea Sa Custodele Coroanei și de ASR Principele Radu
2 importante discursuri ale Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, pe teme legate de România, Uniunea Europeană și NATO la Seara Regală pentru Corpul Diplomatic acreditat la București; mesajul de Crăciun adresat românilor;
Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei, cea mai importantă personalitate feminină din România (Forbes România 2021).
Începând de la prima vizită NATO a Regelui Mihai I în martie 1997, Familia Regală a avut:
11339 activități publice în țară și în afara ei
365 de vizite oficiale sau publice în străinătate
181 deîntâlniri cu șefi de Stat sau Parlament din lume (130 în străinătate și 51 la București).
Acest site foloseste cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul privind folosirea cookie-urilor.
Site-ul folosește cookie-uri proprii și ale terților pentru a furniza vizitatorilor o experiență îmbunătățită de navigare, adaptată interesului fiecăruia. Fișierele cookies facilitează recunoașterea terminalului de pe care vizitatorul accesează site-ul sau subdomeniile acestuia, asigurându-i acestuia o prezentare relevantă a conținutului, adaptată preferințelor sale anterioare.
În general, cookie-urile stochează informații precum preferințele anterioare de navigare, limba, locație, preferințe de confidențialitate etc. De asemenea, sunt utilizate în pregătirea unor statistici anonimizate agregate care facilitează înțelegerea experienței utilizatorului cu privire la site, permițând îmbunătățirea structurii și conținutului lor, excluzând, în cele mai multe cazuri, identificarea personala a utilizatorului.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.