Vizita AS Principelui Radu si a ASR Princpesei Margareta in orasele Iasi, Vaslui si Husi

01 iun. 2007

Biroul Reprezentantului Special al Guvernului României
Palatul Elisabeta, 1 iunie 2007

In perioada 30-31 mai 2007, in cadrul proiectului Orasele Romaniei, destinat dezvoltarii relatiilor europene ale asezarilor romanesti urbane, Alteta Sa Principele Radu de Hohenzollern-Veringen, Reprezentant Special al Guvernului Romaniei, insotit de ASR Principesa Margareta a Romaniei, a efectuat o vizita in orasele Iasi, Vaslui si Husi.

Miercuri, 30 mai, Altetele Lor au vizitat orasul Iasi. Principele Radu si Principesa Margareta au vizitat centrul iesean al SMURD, o initiativa a doctorului Arafat, inceputa acum sapte ani, aflat in incinta Spitalului Sfantul Spiridon, o asezare religioasa si medicala fondata in anii 1700.
Altetele Lor au vizitat, de asemenea, Detasamentul de pompieri din Copou, care adaposteste si sediul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, prima unitate militara de pompieri romaneasca, fondata in anul 1835.
In continuarea vizitei la Iasi, Principele Radu si Principesa Margareta au avut o intalnire cu rectorul Universitatii de Arta din Iasi, profesorul Viorel Munteanu si cu profesorul Doru Zaharia, directorul Institutului Euro-Regional de Cooperare Culturala. Principele Radu le-a propus celor doi profesori un parteneriat universitar cu Cottey College din Nevada, Missouri. Altetele Lor s-au intalnit si cu domnul Silviu Lupescu, directorul editurii Polirom, cu care au discutat despre cateva proiecte editoriale importante.
In cursul serii, ASR Principesa Margareta a fost invitata de onoare a primei gale a Targului de Proiecte, organizata de fundatia Alaturi de Voi din Iasi, care reuneste un grup de oameni dedicati cu generozitate si responsabilitate luptei impotriva fenomenului HIV/SIDA. Altetele Lor au avut placerea sa-l reintalneasca pe tanarul Petrisor Ostafie, cel caruia regele Mihai i-a oferit premiul de 10.000 de dolari, primit de la Global Panel si Prague Society, pentru a-si plati tratamentul medicamentos necesar luptei cu aceasta boala necrutatoare. In cadrul acestei gale, Fundatia Principesa Margareta a primit Certificatul de apreciere pentru implicarea si sustinerea valorilor si principiilor Responsabilitatii Social Corporatiste.
Joi, 31 mai, la sediul prefecturii judetului Vaslui, Principele Radu si Principesa Margareta s-au intalnit cu subprefectul judetului, domnul Vasile Catalin Cupsan. Tot la sediul Prefecturii, Altetele Lor s-au intalnit cu presedintele si vicepresedintele Consiliului judetean Vaslui, cu reprezentanti ai autoritatilor locale, ai mediului de afaceri, ai mass media si ai societatii civile. Principele Radu le-a prezentat celor prezenti proiectul Orasele Romaniei, angajamentele publice si vizitele regionale europene pentru cautarea de parteneri economici si investitori pentru comunitatile locale si i-a invitat la Palatul Elisabeta pentru continuarea dialogului.

Urmatoarea vizita a fost la Camera de Comert si Industrie, unde Altetele Lor au luat parte la deschiderea unui seminar privind producerea de energie curata si accesarea de fonduri uropene in acest domeniu.

Parteneri din Bulgaria, alaturi de asociatii locale, au prezentat celor prezenti metode de accesare de fonduri si proiecte

In continuarea vizitei la Vaslui, Altetele Lor s-au intalnit cu elevii Liceului Mihail Kogalniceanu. Principele Radu le-a propus elevilor sa-si inchipuie cum va arata orasul lor peste 20 de ani si sa vina cu propuneri de proiecte pe care, impreuna cu autoritatile locale sa le transpuna in practica.

In cursul dupa-amiezii, Principele Radu si Principesa Margareta s-au intalnit cu primarul orasului Husi, domnul Tudor Stafie, cu autoritatile locale si cu reprezentanti ai mediului de afaceri. Discutia cu oamenii puterii locale, cu liderii economici, politici si culturali ai orasului, a fost legata de orasele mici si mijlocii ale Romaniei, despre legaturile lor cu Europa si despre investitiile straine care ar trebui atrase pentru dezvoltarea orasului. Autoritatile locale le-au prezentat Altetelor Lor situatia spitalului din Ghermanesti, fondat de Regele Carol I in 1906, acum inchis din lipsa de fonduri. Principele Radu a venit cu propunerea ca sa se initieze o cooperare cu o Universitate din strainatate, care sa fie dispusa sa transforme acest spital intr-un centru de cercetare si tratament.

Altetele Lor au vizitat in continuare manastirea cu hramul Schimbarea la fata din Husi, unde s-au intalnit cu maicutele si cu parintele paroh.

Tot in cursul dupa-amiezii, Altetele Lor s-au intalnit cu elevii Liceului Alexandru Ioan Cuza din Husi, cu care au avut un dialog interesant despre cum isi imagineaza ei ca va arata orasul lor peste 20 de ani.

Principele Radu i-a indemnat pe elevi sa se implice activ in rezolvarea problemelor orasului lor.

Vizita in orasul Husi s-a incheiat printr-o trecere pe la resedinta eparhiala. In catedrala episcopala, Principele Radu si Principesa Margareta, alaturi de gazdele lor, au ascultat cateva cantece religioase interpretate de corul de studenti al seminarului teologic.

/ / / /
/

/

/ /
/ / / /