Veteranii și voluntarii Invictus la Palatul Elisabeta
Militarii veterani și voluntarii Asociației Invictus România au fost invitați la Palatul Elisabeta de Alteța Sa Regală Principele Radu, pentru a sărbători încheierea celei de-a VIII-a ediții a “Ștafetei Veteranilor“, desfășurată în acest an în perioada 1-25 octombrie.
Asociația Voluntarilor Invictus se află sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu al României.
La întâlnirea “familiei” Invictus de la Palatul Elisabeta a luat parte domnul Marius Bălu, secretar de Stat în Ministerul Apărării Naționale.
Militarii Invictus au oferit Principelui Radu medalia evenimentului, inspirată din Crucea Comemorativă a Războiului de Întregire.
Ștafeta Veteranilor 2021 a însumat 3 800 kilometri și a angrenat 800 de voluntari, militari și civili, toți dedicați spiritului Invictus. Ei au alergat pe trei trasee, care au avut startul la Mărășești, Chișinău și Făgăraș, iar toate și-au îndeplinit misiunea atunci când au ajunge la Carei, în data de 25 octombrie 2021, Ziua Armatei României și ziua de naștere a Regelui Mihai I, onorând astfel pe cei care au contribuit, în 1944, la eliberarea ultimei palme de pământ românesc de sub ocupație fascistă, dar și rememorând pe cel care a fost pentru mulți dintre noi un model de responsabilitate și patriotism.
Participanții au purtat în alergare Drapelul Național, din respect pentru înaintași, din recunoștință pentru veteranii de război care încă rostesc povestea sacrificiului suprem, cât și pentru cei plecați dintre noi, a căror lecție de patriotism stă scrisă în inima fiecăruia. Cei ce iau parte la ștefetă se opresc la monumentele ridicate în cinstea celor care au murit pentru ca noi, astăzi, să existăm și rememorează imaginea străbunicilor şi bunicilor noștri care au luptat pentru această ţară.