Concursul de creaţie al Muzicilor Militare, ediția a XV-a

21 mai 2021

Joi, 20 mai 2021, Alteța Sa Regală Principesa Sofia a luat parte, la Studioul de Concerte „General Dumitru Eremia” al Muzicii Reprezentative a Ministerului Apărării Naționale, la gala premiilor celei de-a XV-a ediții a Concursului Național de Creație pentru Muzici Militare “Iosif Ivanovici”.

Cu această ocazie, Principesa Sofia a înmânat Marele Premiu al concursului, precum și premiile de la secțiunea Compoziție.

Concertul de gală a fost susținut de Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale și de Corul Centrului de Instruire pentru Muzici Militare, sub conducerea muzicală a colonelului Aurel Gheorghiță, dirijori, locotenent-colonel Marius Șerbănescu și locotenet Daniel Metea, cu participarea sopranei Elena Dincă-Velica și a tenorului Daniel Stoica.

Printre piesele interpretate în concert s-au numărat valsul “Valurile Dunării” de Iosif Ivanovici și Imnul Regal al României, compus de Eduard Hübsch, dar și lucrări de Giuseppe Verdi, Andrew Lloyd Weber, Elvis Presley, Zequinha de Abreu, Bernardo Adam Ferrero.

Familia Regală a României sprijină Concursului Național de Creație pentru Muzici Militare “Iosif Ivanovici” încă de la înființare, precum și Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, un serviciu din cadrul Ministerului Apărării Naționale, strâns legat istoric de Familia Regală a României.

Fotografii realizate de Daniel Angelescu