Aceasta afirmatie, însa, nu este valabila in ce priveste Holocaustul, o crima de neimaginat, unica in istoria umanitatii. Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, vina pentru Holocaust a fost data numai pe guvernul Germaniei naziste si pe aliatii apropiati. Si totusi, odata cu trecerea timpului si dupa ce istoricii au facut investigatii, vina pentru acest unic act de bestialitate a mers pe umerii unui numar crescand de natiuni. Desigur, responsabilitatea principala pentru aceasta ucidere in masa trebuie sa continue si va continua sa apese pe umerii unui om al carui nume nici nu merita sa fie pronuntat astazi, si pe umerii unui guvern criminal pe care el l-a stabilit in Germania. Dar toti ceilalti europeni, cei care au inchis ochii si s-au facut ca nu vad, acei care s-au bucurat de proprietatile luate ilegal de la membrii comunitatilor evreiesti sau cei care s-au gandit, pur si simplu, ca crima nu-i afecteaza pe ei si, prin urmare, nu trebuie sa faca nimic, toti impart o anume responsabilitate fata de ceea ce s-a intamplat. Este semnificativ ca, in Marea Britanie – una din tarile care au invins, in cele din urma, nazismul – Holocaustul este acum comemorat oficial, ceva ce nu se intampla cu un deceniu in urma. Francezii au re-descoperit partea lor de responsabilitate morala si astfel a facut fiecare natiune, in Europa. Toate natiunile vor fi reprezentate saptamana viitoare, la a 60-a aniversare a eliberarii campului mortii de la Auschwitz in Polonia. Va fi un act de comemorare care va intruni laolalta aducere aminte si acceptare a responsabilitatii de a nu fi prevenit aceasta oroare.

Felicit faptul ca, prin asistenta acordata de oficialitatile Romaniei si cu participarea multor oameni de stiinta si cercetatori din tara noastra, o comisie internationala condusa de Ellie Wiesel, laureat al premiului Nobel si unul din fostii nostri concetateni, a facut cunoscuta responsabilitatea Romaniei in distrugerea evreimii Europei, acum sase decenii.

Stiu ca unii dintre cetatenii nostri vor avea opinii diferite privind unele din rezultatele acestui comitet si vor continua sa argumenteze numarul de evrei ucisi sau adevarata libertate pe care a cunoscut-o Romania,in cel de-al Doilea Razboi Mondial, de a-si urma propria politica. Nici unul dintre noi nu trebuie sa se teama de aceasta dezbatere, si multi dintre voi au luat parte la aceste discutii. Totusi, tuturor romanilor, indiferent de religia sau etnia lor, doresc sa le spun urmatoarele:

Chiar daca am fi esuat in salvarea doar a unei singure vieti a evreilor nostri acum sase decenii, chiar daca numai am ignorat atunci ororile si suferinta cetatenilor nostri evrei, totusi am fost vinovati. Nu are importanta ca alte natiuni sau conducatori s-au purtat mult mai rau; nu conteaza ca cetatenii nostri de credinta mozaica din Translivania au suferit mai mult sub ocupatia fascista ungara decat evreii care au ramasin Regat. Realitatea este ca noi toti, toti romanii de toate credintele, am fi putut face mai mult.

In al doilea rand, a admite partea noastra de responsabilitate pentru Holocaust este un act suprem de a ne curata sufletul propriu. Nu putem ramane o democratie adevarata, un membru deplin al Uniunii Europene si al aliantei natiunilor NATO daca nu acceptam ca nu tot trecutul nostru a fost glorios si onorabil. Da, de multe ori in istoria noastra am fost victimele altora. Dar au fost timpuri in care am transformat proprii cetateni in victime sau in care nu am oprit pe altii sa terorizeze propriul nostru popor. Auschwitz, campurile de la Bug, deportarile din Transnistria, trenurile mortii, pogromul de la Iasi, ca si pogromul din Bucuresti pe care il comemoram astazi, toate acestea au reprezentat sfarsitul umanitatii. Putem sa recastigam umanitatea noastra si sa consolidam democratia numai daca vom confrunta aceste orori direct, public si onest.

Una din cele mai mari satisfactii din viata mea a fost atunci cand mama mea, Regina Elena, a obtinut titlul de Drepti Intre Popoare pentru activitatile ei in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Sunt mandru de rolul ei, dar as fi vrut sa fi facut cu totii mai mult. Noi, toti romanii, inclusiv Familia mea, trebuie sa continuam sa cercetam constiinta noastrain legatura cu imensele crime comisein numele nostru sau En numele tarii. Am avut una din cele mai mari comunitati evreiesti din Europa, un mare numar de oameni intreprinzatori, barbati si femei de cultura, oameni care au ajutat si ar fi putut ajuta Romania astazi. Romania, ca fiecare natiune europeana, a fost in cele din urma cea care a avut de pierdut din Holocaust. impartim durerea Empreuna, si durerea va dainui, pentru sute de ani.

Am încredintat acest mesaj Principesei Margareta si sotului ei, Principelui Radu, care reprezinta o noua generatie de romani, o generatie care nu trebuie sa uite niciodata trecutul, dar care ar trebui, de asemenea, sa se uite cu incredere la viitor. Spunand Izkor astazi, amintiti-va de toti acei dintre noi, cetateni romani de credinta mozaica, ce au fost ucisi. Dar va cer, de asemenea, sa spuneti o rugaciune pentru viitorul tarii noastre, pentru democratia ei, pentru prosperitatea si stabilitatea ei. Cu deplina cunoastere a trecutului nostru, cu totala acceptare a responsabilitatii noastre, noi toti vom face in asa fel incat ororile Holocaustului sa nu se mai repete NICIODATA.

Regele Mihai I
Palatul Elisabeta, 20 ianuarie 2005