90 de ani de la Vizita de Stat a Regelui Carol al II-lea în Cehoslovacia

28 oct. 2026

Articol de av. Dr. Ioan-Luca Vlad

Acum 90 de ani, pe 28 octombrie, care nu întâmplător era şi ziua naţională a Cehoslovaciei, Regele Carol al II-lea şi Principele Moştenitor („Marele Voievod de Alba Iulia”) Mihai, care tocmai împlinise 15 ani, coborau în gara Wilson din Praga, ca oaspeţi ai Preşedintelui Edvard Benes. A fost poate cel mai corect exemplu de exercitare, în limitele Constituţiei din 1923, a funcţiei de reprezentare a Statului, în slujba unui sistem de alianţe întemeiat pe tratate.

Fig. 1. Marele Voievod Mihai şi Regele Carol al II-ea privind, de la tribună, defilarea trupelor

La sosire, preşedintele l-a întâmpinat pe Carol al II-lea în limba română, cu „Bine aţi venit !” şi l-a sărutat pe frunte pe Principele Mihai, care purta uniforma Şcolii Militare de Infanterie. Programul vizitei a inclus coroana de flori depusă la Mormântul Soldatului Necunoscut, unde primarul Pragăi, Karel Baxa, a evocat solidaritatea soldaţilor români din 1918; defilarea şi banchetul de ziua naţională; vizita la fostul preşedinte Masaryk, în Lany; şedinţa festivă a celor două Camere ale Parlamentului cehoslovac, şi apoi vizita la Brno şi Bratislava.

Fig. 2. Regele Carol al II-lea şi preşedintele Edvard Benes în Primăria Veche din Praga

Cu această ocazie, Regimentul 11 Dragoni din Bratislava a primit numele Regelui Carol al II-lea, şi s-au schimbat decoraţii: Leul Alb pentru suita română, Steaua României şi Serviciul Credincios pentru demnitarii cehoslovaci . Apartamentele de reprezentare unde au locuit oaspeţii, la Castelul Hrad, au fost de atunci denumite „aripa Carol” .
Alianţa pe care liderii de stat o consolidau era Mica Înţelegere, numită de Benes une forteresse, sans etre une prison, statele membre fiind, în cuvintele Regelui, „paznici dârzi” ai frontierelor lor, dar şi „sentinele credincioase ale păcei”. Ambii au evocat întâlnirea şefilor de stat ai Micii Înţelegeri de la Bucureşti, din iunie 1936 .
[]

Fig. 3. Coperta broşurii „Visite officelle (…)” care cuprinde toasturile de la Castelul din Praga

Vizita a confirmat convenţia de alianţă defensivă româno-cehoslovacă din 23 aprilie 1921 şi Pactul de organizare a Micii Înţelegeri, semnat la Geneva la 16 februarie 1933, care instituia un Consiliu Permanent, şi reînnoia pe termen permanent alianţele . În acest sens, preşedintele Benes a propus ca Pactul să fie întărit în toate ţările printr-o ratificare parlamentară. The Spectator scria că vizita trebuie să risipească îndoielile asupra coeziunii alianţei .

Fig. 4. Timbrul românesc „Petite Entente”, 1937, cu Mânăstirea Curtea de Argeş, din emisiunea comună a statelor Micii Înţelegeri, pregătită de Consiliul Economic al alianţei la Bucureşti, în octombrie 1936

Din păcate, în ciuda momentului de glorie al sistemului multilateral, marcat în 1936, la scurt timp după aceea, valurile tulburi ale istoriei au cuprins mai întâi sistemele democratice naţionale ale ţărilor implicate (inclusiv prin Constituţia din 1938, care a deschis calea năruirii democraţiei constituţionale româneşti), cât şi scena internaţională, culminând în carnagiul războiului mondial.

Lecţia aniversării este însă aceasta: nu tratatele şi alianţele multilaterale erau problema, ci tocmai repudierea lor în faţa unor inamici care nu puneau preţ pe pace şi pe dreptul internaţional (atunci, Rusia sovietică şi Germania nazistă, care îşi dăduseră mâna peste estul Europei). În faţa ameninţării unor actori puternici, statele au ales să încerce să se „descurce” cum au putut – cu rezultate dezastruoase. Soluţia ar fi fost punerea în practică a alianţelor respective. Spre deosebire de acel moment, acum alianţele defensive ale României nu sunt numai cu câte alte două state (Mica Înţelegere, Mica Antantă), ci cu întreaga Uniune Europeană şi partenerii NATO. În faţa agresiunii, astăzi unilaterale, venită dinspre Est, consolidarea acestor alianţe este singura şansă pentru a nu repeta dezastrele trecutului.

În planul relaţiilor internaţionale interbelice, vizita din 1936 rămâne gestul unui Rege care a reprezentat cu demnitate România în faţa aliaţilor săi, şi memoria pe care gazdele cehe o păstrează şi astăzi Coroanei Române, ca instituţie permanentă, neutră şi independentă, care dă continuitate alianţelor peste guverne şi generaţii.