15 ian. 2020

Articol de av. dr. Ioan-Luca Vlad

La 18 ianuarie 1990, după 42 de ani de Exil impus, păşeau pe pământ românesc primii membri ai Familiei Regale a României, (pe atunci) Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta şi Alteța Sa Regală Principesa Sofia a României. Cursa Swiss Air de la Geneva nu aducea numai pe două dintre fiicele Regelui, într-o misiune de reprezentare, ci şi pe cea care, începând cu anul 2017, a devenit suverana Casei Regale a României, Majestate şi Custode al Coroanei.

Gestul regal a reprezentat primul pas în reconstrucţia prezenţei instituţionale, publice şi dinastice a Coroanei în România, iar acest articol face o trecere în revistă a momentelor importante din aceste trei decenii de reclădire.

În ianuarie 1990, Regele se afla încă în Exil, purtător legitim al Coroanei, ultima instituţie constituţională a României regale. În interiorul graniţelor României, evenimentele din decembrie 1989 îndepărtaseră de la putere pe Nicolae Ceauşescu, dar mulţi deja se întrebau dacă nu cumva sistemul în vârful căruia acesta era aşezat se perpetuase cu noi feţe, mai “umane”. Constatările recente ale organelor de anchetă[1], ca şi reacţia instituţiilor de forţă faţă de Rege, îndreptăţesc un mare semn de întrebare asupra caracterului democratic al sistemului guvernamental românesc al anilor 1990.

Majestatea Sa Margareta venise însă în primul rând pentru a relua contactul cu societatea românească, după atâţia ani de exil şi dezinformare; pentru a observa nevoile imediate ale românilor (şi acestea erau multe şi urgente, de la hrană pentru copii până la instrumente pentru spitale); şi pentru a pregăti revenirea în ţară a Regelui Mihai I.

În paralel, în ţară, se forma o structură incipentă de susţinere a Regelui şi a Coroanei, atât dintre supravieţuitorii opresiunii comuniste (precum eroina Doina Cornea sau maestrul Eleodor Focşeneanu, devenit şi primul avocat al Regelui după 1989), cât şi din tineri care vedeau în Monarhie forma legitimă şi corectă de guvernare pentru România. Tot în anul 1990 s-au înfiinţat şi primele asociaţii pro-monarhiste, dintre care cea mai longevivă a fost “Amicii Regelui Mihai”, din Arad (închisă în anul 2018). Alături de InfoRR (Asociaţia pentru Informare despre Regatul României), acestea nu doar că au reunit personalităţi doritoare să contribuie la reconstrucţia prezenţei regale în România, ci au oferit Regelui şi Familiei Regale informaţii de pe teren, necesare pentru pregătirea vizitelor în ţară şi pentru organizarea ajutoarelor necesare României.

Situaţia politică din România evoluând rapid, Regele a organizat un mic secretariat la Versoix, pentru a coordona mesajele şi vizitele pe care plănuia să le facă în ţară, precum şi în străinătate în sprijinul României. Încă din ianuarie 1990, Secretariatul Majestăţii Sale arăta că “Regele consideră că este de datoria sa, în calitate de Suveran în exil şi de cetăţean român, să atragă atenţia poporului asupra drepturilor sale la alegerile care vor avea loc în luna aprilie. Regele ţine să amintească în primul rând că textul Constituţiei din 1923 ar trebui să fie considerat ca fiind întru totul valabil şi, oricum, o bază utilă pentru noul Parlament ales, atunci când el va examina viitorul constituţional al României“[2].

O primă încercare de vizită a fost făcută de Rege în aprilie 1990, cu ocazia Paştilor, când însă Guvernul a împiedicat plecarea Familiei Regale din Elveţia. Prima posibilitate reală de sosire la Bucureşti a avut loc abia în decembrie 1990, cu ocazia Crăciunului, Regele sosind în acest scop cu avionul la Otopeni, unde în urma controlului paşapoartelor, găsit în ordine, Familia Regală a plecat, însoţită de presa internaţională, spre Mânăstirea Curtea de Argeş. Ei au fost opriţi pe Şoseaua Bucureşti-Piteşti şi, fără o explicaţie, au fost conduşi înapot la Otopeni de unde au fost expulzaţi în dimineaţa zilei de 26 decembrie. Momentul a rămas unul de tristă amintire atât pentru Familia Regală, cât şi pentru publicul larg, care a înţeles că expulzarea nu avea decât motive politice, şi nu juridice.

Familia Regală nu se lăsa însă abătută de la misiunea ei. Tot în anul 1990 a fost fondată Fundaţia Principesa Margareta a României (actualmente Fundaţia Regală Margareta a României), mai întâi în Elveţia, dobândind ulterior recunoaştere şi la Bucureşti, precum şi în alte state (Belgia, Franţa, S.U.A.). “Cu mijloace foarte limitate s-au creat proiecte-pilor, care vizau o asistenţă directă pentru acea comunitate românească în suferinţă. […] Susţinută de întreaga sa familie şi de un grup puternic de prieteni şi oameni de încredere, Majestatea Sa şi-a construit Fundaţia cu o puternică motivaţie, cu viziune şi competenţe care i-au permis să îşi susţină activitatea caritabilă în România până în zilele noastre. […] Majestatea Sa Margareta a fost în acei ani un adevărat ambasador care, prin Fundaţia sa, a avut o influenţă semnificativă în procesul de reînnoire care începuse în România.[3]”

Tototdată, pe plan politic, Regele s-a interesat şi a dorit să se angajeze într-un dialog cu puterea de la Bucureşti pe tema noii Constituţii, însă răspunsurile primite au fost evazive şi târzii, cu scopul de a-l pune în faţa faptului împlinit al adoptării formei republicane de guvernământ[4]. Pe de altă parte, posibilităţile sale de acţiune erau limitate, fiindu-i interzis în continuare accesul în ţară, inclusiv cu ocazia slujbei de comemorare a Principesei Ileana a României, ce a avut loc în ianuarie 1991.

Un moment potrivit s-a arătat însă în aprilie 1992, când, cu ocazia Paştilor, Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor a adresat Regelui şi suitei sale invitaţia de a sărbători împreună Sfintele Paşti. După sărbătoarea religioasă de la Suceava şi Mânăstirea Putna, Regele şi Regina au sosit în 26 aprilie la Bucureşti, cu avionul, unde au participat la a doua slujbă a Învierii, oficiată la Biserica Sfântul Gheorghe. În drumul spre Biserică, a fost întâmpinat de un număr impresionant de români, care l-au ovaţionat de-a lungul drumului (estimările vremii variind între 100.000 şi un milion de oameni, în opinia autorului peste 500.000).

Reacţia publică de susţinere a Regelui (dar şi ideea greşită că ar fi putut fi angrenat în jocul politic) au determinat guvernul să reia poziţia de interzicere a accesului Regelui între 1992 şi până după alegerile din 1996, odată cu schimbarea regimului politic. În toată această perioadă, însă, atât Regina Ana, cât şi Custodele Coroanei şi surorile sale au avut posibilitatea de a veni în România, unde au consolidat prezenţa Familiei Regale, mai întâi prin activităţi caritabile, iar apoi prin vizite în toate colţurile ţării, pentru a se întâlni cu oameni din toate profesiile şi domeniile sociale.

Îmi amintesc vizita Reginei Ana la Galeria Catacomba (actualmente închisă, aflată în clădirea Muzeului Colecţiilor de Artă din Bucureşti), din anul 1993, ocazie cu care am avut onoarea de a o cunoaşte pe Regină şi, fiind impresionat profund de bunătatea, căldura şi atenţia Majestăţii Sale (care m-a acceptat ca “ghid” prin expoziţia incluzând lucrări ale tatălui meu, sculptorul Aurel Vlad, deşi aveam doar 7 ani), am decis la scurt timp să urmez cariera juridică pentru a lucra în beneficiul Familiei Regale – un vis împlinit 13 ani mai târziu. Sunt sigur că multe alte persoane au avut în acea perioadă întâlniri cu Regina sau Custodele Coroanei, care i-au marcat personal şi i-au determinat să se alăture eforturilor Casei Regale de îmbunătăţire a situaţiei României şi naţiunii noastre.

Anul 1997, ulterior schimbării majorităţii parlamentare, poate fi numit “începutul reparaţiilor istorice”, deoarece atitudinea Statului Român faţă de Rege s-a schimbat radical. Un prim gest a fost revocarea, prin Hotărârea de Guvern nr. 29/21.02.1997 (emisă sub semnătura primului ministru Victor Ciorbea şi a ministrului justiţiei Valeriu Stoica)[5], cu efect retroactiv, a Deciziei Consiliului de Miniştri nr. 797/22.05.1948, prin care i se ridica cetăţenia română atât Regelui, cât şi Reginei Mamă Elena, şi altor membri ai Familiei Regale. Pentru prima oară după 1948, Regele a primit un Paşaport Românesc, efectele hotărârii extinzându-se şi la fiicele sale, care sunt cetăţeni români prin naştere.

Mai important, însă, Regele şi Familia Regală au devenit parteneri ai Statului Român (de aici înainte, indiferent de culoarea politică a guvernării), pentru atingerea obiectivelor fundamentale ale naţiunii noastre, respectiv, în anii 1997-2007, aderarea la NATO şi integrarea în Uniunea Europeană. În acest scop, de comun acord cu statul, Familia Regală a organizat numeroase vizite în spaţiul euro-atlantic, pentru promovarea României şi a capacităţilor ei sociale şi economice, care au contribuit semnificativ la procesul, reuşit, de aderare la cele două organizaţii.

Anul 1997 a constituit unul de cotitură şi pentru Dinastie. Regele a organizat atunci o cină dedicată presei şi personalităţilor politice şi sociale, în cadrul căreia şi-a exprimat decizia de a o numi Principesă Moştenitoare pe fiica sa mai mare, Margareta, solicitând Parlamentului şi clasei politice să respecte această decizie şi, în situaţia revenirii la Monarhie, să înscrie în Constituţie această modificare în linia de succesiune la Coroană. Trebuie însă spus că decizia nu era una nouă. Deja din anul 1984, Regele îi transmisese într-o scrisoare privată fiicei sale că doreşte să o numească Principesă Moştenitoare, povara conducerii pe mai departe a Casei Regale urmând să cadă pe umerii ei.

Gestul din 1997 venea însă pe pământ românesc, în faţa reprezentanţilor societăţii noastre, şi, la fel de important, după căsătoria Custodelui Coroanei cu Principele Radu, ce avusese loc în Elveţia, la 21 septembrie 1996 (cununia religioasă). Încă de la momentul căsătoriei, cel ce urma să devină Principele Radu al României şi-a arătat interesul şi capacitatea pentru a lucra alături de Familia Regală pentru a atinge scopurile majore ale acesteia şi pentru a facilita agenda publică regală, atât în ţară, cât şi în străinătate. Principele Radu a fost nu doar primul român intrat legitim şi cu aprobare regală între membrii Familiei Regale, ci s-a dovedit în timp a fi o sursă inestimabilă de energie, gândire strategică şi susţinere personală, atât pentru Rege, dar mai ales pentru Custodele Coroanei, lucru care se întâmplă şi astăzi.

Datorită poziţiei sale unice, care îi permitea să reprezinte o punte de legătură cu Statul Român, precum şi studiilor urmate la începutul anilor 2000, în perioada 2002-2009, Principele Radu a fost Reprezentant Special al Guvernului României pentru integrare, cooperare şi dezvoltare durabilă, poziţie din care a contribuit la activitatea publică, internă şi externă, a Familiei Regale, şi a promovat interesele României în ţară şi în străinătate.

Instituţionalizarea poziţiei Casei Regale a continuat în anul 2001, prin adoptarea Legii nr. 406/10.07.2001[6], care recunoştea oficial poziţia Regelui Mihai I. În ciuda faptului că o făcea într-un context republican (“fost şef al statului român”), legea a fost benefică pentru că a permis stabilirea unei prezenţe fizice permanente la Bucureşti a Casei Regale, la Palatul Elisabeta, de altfel ultima reşedinţă regală dinainte de 1948. În cei aproape 20 de ani de atunci, palatul şi-a consolidat rolul de reşedinţă reprezentativă regală în Capitală, prin sute de evenimente şi acţiuni întreprinse anual aici. Familia Regală a contribuit şi material la transformarea Palatului într-un loc simbolic pentru Coroana Română. S-a constituit aici Galeria de Artă Contemporană, a fost adusă bucata salvată din Tapiseria de Stat, au fost făcute reparaţii şi restaurări şi s-a înfiinţat un Memorial al Copacilor, care creşte cu fiecare pom plantat de invitaţii regali sau prezidenţiali din străinătate[7]. Aceeaşi lege a permis şi extinderea Secretariatului Regal cu noi capacităţi de personal şi logistice.

Toate activităţile publice ale Familiei Regale necesită o anumită cheltuială. Aceasta, în ciuda susţinerii unor sponsori generoşi din ţară şi din străinătate pentru anumite evenimente regale, necesită şi resurse proprii ale Familiei Regale. Ca atare, Regele a decis să solicite restituirea acelor bunuri care, la data de 30 decembrie 1947, îi aparţineau personal (nu şi a Domeniilor Coroanei sau bunurilor altor membri ai Familiei Regale). A făcut acest lucru pe calea prevăzută de lege pentru toate persoanele cărora le-au fost confiscate bunuri de către regimul comunist, fiind falsă tema unor “mari înţelegeri” cu statul (proiectul de lege “pentru reglementarea situaţiei juridice a unor bunuri care au aparţinut fostului suveran al României, Mihai I” a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 600/2005 a Curţii Constituţionale)[8]. Rând pe rând, prin proceduri adesea foarte greoaie, începând cu anul 1997 (şi continuând, pentru unele probleme restante, până astăzi), s-au putut recupera Domeniul Regal Sinaia, Domeniul Regal Săvârşin, şi alte mici imobile.

Domeniul Regal Săvârşin a devenit, prin investiţia personală de timp şi resurse a Familiei Regale, o adevărată bijuterie arhitecturală, dezvoltarea lui continuând cu Satul Regal (clădirile de la intrarea de pe domeniu), care an de an creşte prin renovări, cum ar fi Guest House, Tech House, Garajul Regal (viitorul Muzeu Regal al Automobilului), viitorul magazin de suveniruri ş.a.m.d.. Săvârşinul, o comunitate mică şi primitoare, păstrează tradiţiile istorice mai ales în perioada iernii, membrii Familiei Regale fiind obişnuiţi la Slujba de Crăciun din biserica ortodoxă din sat.

Având în vedere reuşitele obţinute până atunci, la 5 ianuarie 2005 Regele a semnat un document programatic în cinci puncte, care avea să anticipeze oarecum Normele Fundamentale din anul 2007. Între acestea se afla restabilirea Ordinului Carol I ca ordin dinastic (de familie), fiind prima dintre decoraţiile regale care ulterior aveau să constituie sistemul actual[9]. Tot în anul 2005 s-a înfiinţat “Casa Majestăţii Sale Regelui”, structură de persoane fără personalitate juridică, menită să administreze activitatea şi bunurile Familiei Regale din România. Consolidarea dinastică a Familiei Regale a venit însă doi ani mai târziu, la 30 decembrie 2007, când Regele a promulgat Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României, documentul “constituţional” al Familiei Regale de atunci înainte, recodificând într-o formă modernă ceea ce în 1866 se numea “furstenrecht” (drept princiar), iar astăzi cuprinde atât Linia de Succesiune Dinastică, dar şi regulile esenţiale de viaţă şi organizare pentru membrii Familiei Regale şi Casa Majestăţii Sale.

Normele Fundamentale[10] au avut un ecou impresonant în societatea românească, fiind asumate aproape unanim, românii recunoscând înţelepciunea modernizării ordinii succesorale, cât şi necesitatea de a avea un document de referinţă pentru poziţia actuală a Familiei Regale. Ele au fost comunicate şi recunoscute de toate Casele Regale Europene, şi s-au reflectat ulterior în documente oficiale atât private[11], cât şi de stat[12]. În paralel, Regele a aprobat un document important numit “O viziune pentru 30 de ani”, care a constituit o linie directoare pentru activitatea publică a Familiei Regale în ultimul deceniu[13].

Pe baza Normelor Fundamentale, Regele a putut să consolideze organizarea internă şi dinastică, prin alte acte subsecvente. Cel mai important îl considerăm (re)instituirea sistemului regal de decoraţii, ce a avut loc în anul 2008, primele decorări având loc în jurul zilei de 10 Mai a acelui an[14]. Din acelaşi an, autorul este şi Cancelarul Decoraţiilor Regale. Pentru mine, decoraţiile regale reprezintă nu doar simboluri ale puterii regale, în expresia sa de fons honorum (ceea ce poate fi mai puţin relevant pentru majoritatea oamenilor), ci mai ales forme de recunoaştere a binelui, fie el personal, social, cultural sau economic. Pentru cel care le conferă (Regele, iar acum Custodele Coroanei), ele sunt un instrument prin care legitimează pe cei care au contribuit la valorile şi principiile Coroanei,dar se şi auto-legitimează prin dialogul permanent cu societatea şi cu elitele din fiecare domeniul de activitate. Pentru primitori, decoraţiile sunt în primul rând o recunoaştere a meritelor personale, şi mai apoi o formă de legitimare a ţelurilor pe care persoana le-a urmărit în activitatea sa publică. Din experienţa în Cancelaria Decoraţiilor am învăţat însă că reacţia celor onoraţi cu o decoraţie este cu atât mai profundă cu cât şi-au dedicat mai mult din viaţă şi energie cauzei regale. Nu voi uita niciodată primele convorbiri telefonice cu persoanele ce urmau să fie răsplătite pentru activitatea lor din anii ’90, pentru care decorarea era ca atingerea unui ţel, unui punct terminus, când în sfârşit durerea, speranţa şi efortul lor erau recunoscute public.

S-au consolidat în aceeaşi perioadă şi alte instrumente de acţiune regală, cum ar fi comunitatea Furnizorilor Regali (acum organizaţi într-o Asociaţie proprie); acordarea de denumiri regale unor instituţii, cum ar fi şcoli şi licee; Înaltele Patronaje Regale (acordate inclusiv unor instituţii publice de stat); precum şi Bursele Regale. Evenimente regale au redevenit tradiţii (Garden Party de 10 Mai; călătoria Trenului Regal de 1 Decembrie; Seara Corpului Diplomatic; serile Palatului Elisabeta pe diferite teme), recreând un calendar civil regal relevant pentru întreaga societate. În planul organizării interne, s-a constituit şi Consiliul Regal, organ consultativ al Şefului Casei Regale, în problemele cele mai importante ale momentului[15].

Toate aceste reuşite, toate aceste repetiţii (atât în sensul de “pregătiri”, cât şi de “acţiuni repetitive”), au permis ca în anul 2017, Regele să beneficieze de primele Funeralii Naţionale şi Regale din ultimele decenii, organizate într-o armonie perfectă între Stat, Naţiune şi Coroană, unite în jurul personalităţii sale unice şi reuşitelor sale. Regele a supravieţuit celor care l-au alungat, a luptat pentru România din Exil, şi a reconstruit Dinastia națională.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, cea care a fost alături Regelui şi a preluat sarcinile sale publice încă din anul 2016, continuă misiunea acestuia dar şi consolidarea Dinastiei în România. Primii doi ani ai Majestăţii Sale ca Şef al Casei Regale au fost deosebit de grei, dar au venit cu recompensa recunoaşterii naţionale şi internaţionale, pentru modul cum a continuat activităţile regale, direct (prin promovarea intereselor României, vizite regale şi continuarea evenimentelor de tradiţie menţionate mai sus), precum şi în diferitele poziţii pe care le ocupă (Preşedinte al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, Preşedinte-Fondator al Fundaţiei Regale Margareta a României, Înalt Patron al diferite instituţii şi organizaţii). Autorul speră că viitorul va rezerva Majestăţii Sale şi întregii Familii Regale ani mult mai liniştiţi, care să permită consolidarea tradiţiilor şi creşterea iniţiativelor începute în ultimul deceniu.

&&&&&&&&&&&&&

[1]   Rechizitoriul din 5.04.2019 în dosarul nr. 11/P/2014, aflat acum pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în forma anonimizată, este disponibil online la adresa https://www.scribd.com/document/406793537/Extras-din-Rechizitoriul-Dosarului-Revolu%C8%9Biei .

[2]   Surse şi detalii disponibile aici: https://www.romaniaregala.ro/jurnal/un-sfert-de-secol-de-la-istorica-revenire-a-regelui-mihai-i-in-tara/

[3]   Corinne Fery-von Arx, “Momente alese ale Fundaţiei Regale Margareta a României în context istoric”, în A. Muraru, D. Şandru (coord.), “Lumea Majestăţii Sale”, Ed. Corint, Bucureşti, 2019, p. 95 şi urm.

[4]   Articolele şi cercetările maestrului Eleodor Focşeneanu în această privinţă sunt sintetizate în Eleodor Focşeneanu, “Istoria Constituţională a României (1859-2003)”, Ed. Eikon, Bucureşti, 2018.

[5]   Disponibilă la adresa: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/11150

[6]   Textul legii disponibil la adresa: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/29571

[7]   Mai multe detalii în articolul https://www.romaniaregala.ro/jurnal/la-palatul-elisabeta-acum-18-ani/

[8]   Textul Deciziei disponibil la adresa: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/66255  . Incidental, este şi primul document oficial în care Guvernul susţine constituţionalitatea titlurilor regale, lucru necontestat de Curte.

[9]   Mai multe despre reinstituirea Ordinului Carol I, în articolul https://www.romaniaregala.ro/jurnal/ordinul-carol-i-reinstituit-acum-15-ani-ani/

[10] Textul actual este disponibil la adresa https://familiaregala.ro/familia-regala/normele-fundamentale-ale-familiei-regale-a-romaniei

[11] Statutul Fundaţiei Colecţia Familiei Regale a României; Statutul Asociaţiei Furnizorilor Regali ş.a.m.d.

[12] În special, în marja proiectului de modificare a Constituţiei care prevedea recunoaşterea Casei Regale, atât Consiliul Legislativ, cât şi Curtea Constituţională au recunoscut Normele Fundamentale ca document definitoriu pentru Casa Regală.

[13] Textul complet se găseşte la adresa https://www.romaniaregala.ro/pdf/viziuni.pdf

[14] Mai multe despre Decoraţiile Regale la adresa https://familiaregala.ro/  – secţiunea Ordine şi Decoraţii Regale.

[15] Informaţii la adresa https://familiaregala.ro/familia-regala/consiliul-regal