OPTZECI. Alocutiunea AS Principele Radu de Hohenzollern-Veringen la aniversarea varstei de optzeci de ani a Regelui Mihai

25 oct. 2002

 

Ceea ce Alteta Sa Regala si cu mine am facut astazi, aducand aceasta carte la lumina, este foarte putin; e un neinsemnat omagiu adus Majestatii Sale Regele.

 

Cartea de astazi, fara sa fi vrut in mod special, este expresia unor simtaminte care mai reusesc sa se vada in zarea secolului XXI, totusi: cautarea, iubirea, increderea, statornicia, curajul, credinta.

 

in clipele in care le era greu, Regele Carol sau Regina Maria, pentru a da doar doua exemple, ‘cautau’, in loc sa dispere; ei ofereau iubire, solutii si incredere chiar si atunci cand primeau in schimb dispret, indiferenta, ura sau neincredere. Este pretios sa vorbim astazi despre ‘cautare’, iubire si incredere, despre curaj, statornicie si credinta.

 

Cuvantul ‘erou’ nu mai are azi aproape nici un inteles. De altfel, cum ar putea sa mai aiba?! Ni se spunea la academie ca un erou este cineva care face fapte exceptionale in imprejurari exceptionale. Mai poate fi vorba de eroi in zilele noastre? ‘Nostima’ noastra de contemporaneitate, in care arhiepiscopii folosesc ‘Internet’, iar fictiunea cinematografica e un mic copil fata de descreierarea umana?!

 

Mai poate fi vorba de eroi intr-o lume in care ne raportam la procentaje ca sa aflam ce e drept si ce nu?

Majestate, ati inceput sa exercitati autoritatea de sef al statului acum saptezeci si patru de ani. Pana si cei mai inversunati birocrati din birourile lumii sunt nevoiti sa admita ca aveti mai multa ‘vechime in munca’ decat oricine altcineva pe acest pamant.

 

Ati devenit maresal al armatei romane la nouasprezece ani si ati realizat ’23 August’ cand aveati douazeci si doi de ani.

 

Sunteti singurul sef de stat in viata, care a condus o tara participanta la cel de-al doilea razboi mondial. Ati fost decorat si de Uniunea Sovietica si de Statele Unite ale Americii, in acelasi timp.

 

Sunteti unul din putinii, daca nu singurul, sef de stat care a crescut gaini ca sa-si intretina familia, si unul din rarii, care a fost pilot de incercare. Sunteti de asemenea un Rege care obisnuia sa primeasca romanii la Versoix, iar la plecare le repara masina, daca era nevoie.

 

Ati supravietuit dusmanilor Majestatii Voastre si, lucru curios!, ati supravietuit si copiilor lor. Spre exemplu, nu cred ca Gheorghiu-Dej s-a asteptat in seara de 30 decembrie 1947 ca – cincizeci si doi de ani mai tarziu – sa dormiti in casa lui, la Bucuresti; aceasta s-a intamplat in 1999, adica treizeci si patru de ani dupa ce el disparuse dintre noi, si poate chiar si din Istorie. Nu ati fost singurul locatar al casei propriilor Vostri calai. V-a stat alaturi si Regina, si Principesa si cu mine, iar pe urma a venit si Nicolae.

 

Ati intalnit pe Hitler si pe Mussolini; dar ati intalnit si pe Truman si pe Churchill si, uneori, ati avut curajul de a nu le asculta sfaturile, desi aveau varsta tatalui sau a bunicului Vostru.

 

Ati trait disperata experienta a comunismului, dar ati ‘gustat’ si ‘dezgustul’ cauzat de dispretul, neintegerea si indiferenta occidentului. In cei optzeci de ani de viata plina de roade ati fost dezamagit nu numai de dusmani, ci si de prieteni.

 

Ati precedat pe tron propriului tata, caruia I-ati devenit apoi si succesor.

 

V-ati intors la Palatul Elisabeta dupa cincizeci si patru de ani, in aceleasi camere din care ati plecat la 30 decembrie 1947. Incaperea in care Vasinski a trantit usa crapaand peretele este si astazi, ca si ieri, biroul Vostru; iar peste putin timp, camera personala a Majestatii Voastre va fi chiar salonul unde Petru Groza si permitea sa fie glumet, in acea seara de 30 decembrie, aratandu-Va pistolul si spunand ca l-a luat ca sa nu riste sa il arestati, ca pe Antonescu.

 

Ati refuzat propuneri avantajoase financiar, daca ele nu corespundeau principiilor Voastre. Priviti senin in ochii oamenilor, desi ati avea motive sa fiti intunecat; Regele Paul, unchiul Vostru, spunea: ‘ sa ai incredere in absolut fiecare din cei din jurul tau, dar sa te astepti sa fii tradat in orice clipa.’

 

Cunoasteti bine arta de a fi singur, amaraciunea de a nu fi inteles si grozavia de a nu imparti cu nimeni momentele epocale.

 

V-am insotit deunazi la sarbatoarea de la Targoviste; ati mers in spate, cu pasi masurati, departe de efervescenta, sa-i spunem ‘aniversara’. Nu v-a perturbat nimic, nu erati vesel, nu erati suparat, va faceati doar, cu delicatete, datoria. Cineva din multime s-a apropiat si V-a spus: ‘Majestate, ne place si tacerea Voastra’.

 

Ati fost clar cu convingerile proprii si ferm in impunerea lor, inca de mic copil: la biserica, atunci cand preotul a vrut sa va ofere, in prezenta Reginei-Mame, paharul pentru impartasanie, ati raspuns, la virsta de sase ani: ‘Multumesc, nu beau niciodata vin dimineata!’

 

Dupa cum se vede, atatea fapte exceptionale in atatea imprejurari exceptionale, ne obliga la o evaluare a evenimentului de azi in tacere, adica in sinea noastra, si nu declarativ.

 

Ceea ce Principesa si cu mine am facut e un mic, neinsemnat gest. Va veni o zi cand altii vor scrie mai mult, asa cum se cuvine, despre fenomenul naturii umane care sunteti.

 

Despre Rege trebuie scris la timpul prezent. Fie la timpul viitor: daca lucrurile merg bine, cred ca o sa ne intalnim aici si peste zece ani, spre disperarea celor care nu va iubesc. Iar, judecand dupa arborele genealogic al Familiei, cred ca o sa ne intalnim, cu aceeasi ocazie, si peste douazeci de ani.

 

Doamnelor si Domnilor,

 

Este iesit din comun faptul de a fi cu totii aici pentru a aniversa a optzecea zi de nastere a Majestatii Sale. Dar este tot atat de extraordinar ca acest lucru se intampla la cumpana dintre doua secole, dintre doua milenii si dintre doua lumi: una pe care incercam cu disperare sa o uitam, iar alta care descoperim ca nu e asa cum am visat-o.

Trebuie sa recunoasteti ca suntem privilegiati de a fi contemporanii acestui timp: curge sange nevinovat in multe locuri din lume dar, in acelasi timp, sublimul il gasim aproape pe strada; gratie sistemelor mediatice si informatiei, spirite alese ca Yehudi Menuhin sau Dalai Lama sunt aproape tot atat de tangibile ca aparatele de ras, lumea e influentata nu de astre, ci de concernele de presa, tragedii in cel mai pur stil antic se petrec zilnic; conducatorii se ocupa de conducere si nu de condusi; timpul acesta atat de pagan si stiintific naste Maica Tereza, iar doi Suverani, locuitori ai unor continente pe care avem obiceiul sa le privim cu indulgenta, ne-au dat in ultimii doi ani, prin moarte, o lectie de credinta, patriotism si eternitate, mai gratios si mai rezonant decat ar fi facut-o Beethoven.

In acest timp, de care Shakespeare ar fi rosu de invidie, viata s-a transformat ea insasi intr-o oglinda. O buna ocazie pentru a aduce pe lume o carte cu poze.

 

La multi ani, Majestate!