Cotidianul, LAI, nr. 13, 11 februarie 2002

11 feb. 2002


Alteta Sa Principele Radu de Hohenzollern:

"Nu am deloc nostalgia celor douazeci si cinci de ani in care am slujit scena, ca lume. Acum slujesc lumea, ca scena"

Litere & Arte & Idei – Supliment de cultura al ziarului Cotidianul, Serie noua, nr. 13 (287) Anul VII, 11 februarie 2002


– Ce va sa zica roata vietii, Alteta! in urma cu vreo zece ani publicam in "LA&I" un interviu cu actorul Radu Duda, recent intors dintr-un turneu prin tari indepartate – prin Columbia parca… – si jucand la TVR in "Capul de ratoi"… Pentru ca, acum, aici, la Palatul "Elisabeta", unde ati avut amabilitatea sa ne primiti, sa ma adresez vechiului prieten cu "Alteta Voastra"! Chiar nu aveti deloc, deloc nostalgia vietii de atunci, a conditiei de atunci?


– Sunteti modest, domnule Mihailescu! Privilegiul pe care l-am avut, de a-mi creiona literele, arta si ideile in revista literara pe care ati fondat-o, a fost mai amplu decat sugerati dumneavoastra. Ati acordat spatii generoase consideratiilor mele in legatura cu experiente solide pe care le-am trait la Londra, la Oxford, Paris, Bruxelles si in Camerun… Acele ample jurnale de bord au devenit mai tarziu capitole de baza ale cartii mele Dincolo de masca, publicata de UNITEXT, pentru ca editura, prin directorul ei, Marian Popescu, a gasit interesant de incurajat condeiul unui artist roman care scria in "LA&I" despre spectacolul de dincoace si dincolo de scena de scandura. Nu mi-e foarte clar de ce noi, romanii, asociem viata unei roti; poate pentru ca avem nevoie sa ne intoarcem mereu de unde am plecat, poate din alte motive. In orice caz, va impartasesc uimirea. De doisprezece ani incoace constat ca viata ofera mult mai multe surprize decat fictiunea sau arta, decat imaginatia sau fantezia. De aceea nu am deloc nostalgia celor douazeci si cinci de ani in care am slujit scena, ca lume. Acum slujesc lumea, ca scena. Va rog sa notati ca afirmatia mea nu este rezultatul unei deformatii profesionale. Multi analisti politici internationali, fara sa fi fost discipolii lui Stanislavski sau Lee Strasberg, vorbesc astazi despre state, organizatii, fabricantii de politica sau strategie, numindu-I actori, ceea ce in sensul propriu inseamna fabricanti de iluzii. Nu dirijori, nu orchestranti, nu pictori, nu sculptori, nu poeti, nu arhitecti, ci actori.

 

– De fapt, ce mecanisme inefabile au produs aceasta stupefianta alchimie a lui Radu Duda in Alteta Sa Principele Radu de Hohenzollern-Veringen?


– Nu este o alchimie, ci o schimbare de identitate. Nu este rezultatul unui mecanism, fie el si inefabil. Intrarea mea in Familia Regala a Romaniei, in 1996, a fost un fapt personal, privat. Primirea titlului de Principe de Hohenzollern- Veringen, in 1999, decisa de catre seful Casei Princiare de la Sigmaringen, Friedrich-Wilhelm de Hohenzollern, si aprobata deplin de Majestatea Sa Regele Mihai I, seful Familiei noastre, a fost o hotarare cu caracter de familie, dinastic. Faptul ca aceasta familie, exilata in 1948, este direct sau indirect legata de o suta treizeci si sase de ani de istorie romaneasca a conferit acestei decizii private, de familie, un anume caracter simbolic.

 

– Care au fost, daca mi-este ingaduit sa intreb, care au fost cele mai angoasante schimbari, cele mai presante adaptari la noua situare si cele mai tulburatoare descoperiri in noua conditie?


– Schimbarile au fost profunde, nu angoasante; ele s-au manifestat in raporturile mele cu lumea, cu propria mea fiinta, cu tara mea si cu istoria ei, cu sensul contemporan al momentului romanesc. Adaptarile au fost line, naturale, pline de simplitate si de miez, caci toti cei care au avut privilegiul de a se lumina in preajma Regelui Mihai I au inteles dintr-un inceput ca adevarurile vietii sunt simple si ca marile dureri sunt mute. Descoperirile noii conditii au fost urmari directe ale schimbarilor si adaptarilor de care am vorbit mai sus. Daca vreti un exemplu edificator, am descoperit de la bun inceput ca e mai usor sa fii tu insuti in fata Reginei Elisabeta a II-a, decat in fata unui spectacol de teatru sau politic prost sau decat citind un roman sau un articol de ziar mediocru.

 

– Cum ati resimtit, Alteta Voastra, dar si cuplul Altetei Voastre cu Alteta Sa Regala Principesa Margareta, acest salt urias, bizar si aproape incredibil de la un Rege Mihai, alungat in chipul cel mai josnic de pe Aeroportul Otopeni, pana la Regele primit cu fast de presedintele Iliescu la Palatul Cotroceni?


– Raspunsul la aceasta intrebare ma angajeaza numai pe mine. Desi sunt sotul Altetei Sale Regale, nu pot raspunde in numele ei. Ma incurajeaza faptul ca numiti acest sir de intamplari un "salt". Daca l-as considera bizar, ar insemna ca m-a luat prin surprindere, ceea ce ar fi neprofesional. Orgoliul, surprinderea, partinirea, conjunctura, prejudecata sunt aspecte care nu au fost si nu vor fi caracteristice pentru nici unul din membrii Familiei Regale. Intamplarile pe care le-ati enumerat mai sus au amandoua consistenta istorica si va vor fi explicate peste ani de catre istorici, cei care nu vor practica la acea data sportul amneziei partiale.

 

– Puteti spune cine a fost artizanul (sau care au fost "alchimistii") acestor evolutii surprinzatoare si optiuni finale?


– De data aceasta, formulele "artizan" sau "alchimist" sunt relativ corecte. Fiindca posesorii puterii sunt, intr-un fel, artizani sau alchimisti. Ei nu sunt impregnati numai de cunostinte, stiinta sau savoir-faire, ci si de instinct si de "inexplicabil". Revenind la intrebare: sunt in stare de o atare fapta cei care stiu cum, care vor si care pot s-o faca. In ce priveste pe Majestatea Sa Regele Mihai, a spus de nenumarate ori ca forta, creativitatea si identitatea romaneasca trebuie sa fie unitare, ca tara noastra trebuie sa se conduca dupa principiile de baza ale democratiei, ca un popor care nu considera trecutul nu poate avea prezent si viitor, ca istoria nu trebuie reinventata dupa cum ne aranjeaza mai bine, ca traditiile si continuitatea noastra romaneasca trebuie privite in fata, si nu puse in paranteze mai scurte sau mai lungi. De asemenea, Regele Mihai nu isi iubeste romanii numai atunci cand ii este la indemana sa o faca. Cu riscul de a ma repeta, va amintesc ca Regele a stat cu grija pentru tara lui cincizeci si patru de ani, a inceput sa-si exercite indeletnicirea acum saptezeci si patru de ani si s-a alaturat unui sir de evenimente din viata romaneasca lung cat o suta treizeci si sase de ani de istorie, nu intotdeauna usoara sau comoda. Toate aceste cifre arata: constanta, profunzime, seriozitate, iubire si credinta. Mai aveti in istoria contemporana cazul unui singur om de stat care a tratat (direct sau indirect) de la egal la egal cu Mussolini, Hitler, Roosevelt, George al VI-lea, Truman, Stalin, Churchill, Vasinski, si care astazi militeaza pentru integrarea tarii lui in NATO, in anul 2002? Ati facut socoteala cate personalitati posesoare de mandat politic de patru ani i-au trecut prin fata? Ati bagat de seama ca a supravietuit calailor lui si chiar copiilor acestora? Ati notat faptul ca s-a intors in casa in care a fost fortat sa semneze un document care l-a trimis, cu "moartea in suflet", in pribegie? Si ca singura remarca pe care a facut-o (cu multa decenta) a fost ca e surprins cum unii oameni au putut sa se injoseasca intr-atat? Stiti ce sunt toate acestea? Dovezi de iubire si de credinta ale unui om care stie ce face.

 

– Din varii (si cunoscute) motive, activitatea Altetei Voastre, activitatea Fundatiei "Principesa Margareta", activitatea in ansamblu a Casei Regale a fost foarte putin mediatizata. Am inteles ca nu e nicidecum una de fatada, de simplu protocol, ci ca e vorba de o activitate serios implicata la diverse niveluri ale societatii. Proiecte, lucrari, initiative. Eu, de pilda, in afara de concursul patronat la UNITER de Fundatie – "Cea mai buna piesa a anului" – nu stiam nimic. Vreti sa detaliati?


– Sustin conferinte despre Romania, vorbesc despre ceea ce este valoros si neconjunctural in acest popor din care fac parte, scriu carti, ajut pe Majestatile Lor in mersul de zi cu zi, public sau familial, al vietii noastre, insotesc pe Alteta Sa Regala in eforturile ei de dezvoltare a fundatiei care-I poarta numele. Totodata, am reprezentat si reprezint, alaturi de Alteta Sa Regala, Familia, ori de cate ori Regele ne-o cere, in orice tara si in orice imprejurare (publica sau privata) in care suntem numiti sa-l reprezentam. La acestea se adauga o serie de activitati in tara, care au devenit mai numeroase si mai consistente din mai 2001, cand am revenit de o maniera mai stabila, odata cu acordarea unei resedinte si cu oportunitatea de a conlucra cu autoritatile romanesti la proiecte in beneficiul pe termen scurt, mediu si lung al tarii. Activitatea Fundatiei "Principesa Margareta a Romaniei" este foarte diversa si nu se limiteaza in nici un caz la decernarea "Premiului UNITER pentru cea mai buna piesa a anului". Aceasta perceptie se datoreaza marii mediatizari a Galei UNITER, longevitatii ei si discretiei de pana acum a fundatiei. Desi nu sunt cel mai in masura sa va vorbesc despre fundatie, va voi da unele repere ale campului ei de activitati: eforturi pentru sprijinirea batranilor care au o viata injositoare si plina de lipsuri, crearea unor servicii ieftine care sa-i ajute (consultatii medicale, juridice, servicii publice), ingrijirea copiilor bolnavi incurabil, a celor orfani, a celor superdotati, a celor talentati artistic, a celor care nu au o educatie in familie, fara sa fie orfani; totodata sunt alocate sume de bani altor fundatii care dezvolta proiecte pe care Fundatia Principesei Margareta le considera compatibile cu propriile ei actiuni. Sunt renovate centre medicale, cum ar fi Dispensarul de la Branesti, sunt organizate si sustinute financiar congrese sau reuniuni pe teme de interes medical sau social, si multe altele. Fundatia are astazi doisprezece ani de activitate si organizatii in sase tari din lume: Romania, SUA, Marea Britanie, Franta, Belgia si Elvetia si beneficiaza de ajutorul voluntar al multor oameni care nu sunt romani. Scopul fundatiilor din tarile enumerate (mai putin Romania) este de a gasi fonduri pentru ceea ce fundatia din Romania dezvolta. Anul acesta a avut loc o conferinta de presa la Bucuresti in care Principesa Margareta si membrii fundatiei Altetei Sale Regale au facut publice activitatile lor. Discretia practicata pana acum a fost motivata de grija ca banii sa nu se cheltuiasca pe publicitate, ci pentru nevoile celor pe care ii serveste. Cu alta ocazie va voi vorbi mai mult despre munca plina de frumusete si intelesuri a Altetei Sale Regale. Sau poate ar fi mai bine sa o intrebati direct pe Principesa Margareta.

 

– In conditiile acestea, cand va mai gasiti vreme pentru arta, pentru proiecte culturale, pentru liniste?


– Nu am prea mult timp pentru arta, pentru proiecte culturale si nu am liniste. Totusi, aceasta stare de lucruri nu e frustranta, ci dimpotriva, fascinanta. Am scris cinci carti: Dincolo de masca – Unitext 1997, L’ame du masque – Bruxelles, 1998, Un razboi, un exil, o viata – Ana a Romaniei – Humanitas, 2000, Michael of Romania – A Tribute – San Francisco si Stockholm, 2001 si Mihai al Romaniei – Humanitas, 2001. Pregatesc pentru anul 2004 un volum intitulat Sapte. Chiar intentionati sa faceti din Palatul "Elisabeta" un "lacas al muzelor", ca sa ma exprim ca in secolul al XIX-lea? Cine a vazut sala de teatru, biblioteca si saloanele de muzica de la Peles, cine stie ce viata culturala s-a derulat in preajma reginei Carmen Sylva intelege numaidecat ce vreau sa spun. Am cerut Majestatii Sale Regele permisiunea de a crea conceptul unui sir de manifestari culturale sub numele "Serile Palatului Elisabeta", iar Majestatea Sa a cerut timp de gandire. Va voi tine la curent cu decizia sa. De asemenea, Regele mi-a dat acordul de principiu pentru a coordona punerea bazelor unui centru de documentare si biblioteca "Regele Mihai I" la Bucuresti. Aceste doua idei vor avea, insa, nevoie de un oarecare timp pentru a deveni realitate. Este mai mult decat o traditie ca membrii Casei Regale sa ia parte nemijlocit la acte de cultura sau de arta romaneasca. Regele Carol I, desi un suveran cu puternica formatie militara, a fost un obisnuit al Academiei Romane, unde tinea adesea prelegeri despre cultura, istoria si chiar limba romana, pe care o cunoastea atat de bine, incat corecta uneori textele scrise de ministrii lui. Faptul de a fi construit un lacas de cultura cum e Castelul Peles, vorbeste de la sine. Daca astazi autoritatile romane, ca si opinia publica, sunt foarte sensibile la discutii legate de Domeniul Regal de la Sinaia este pentru ca o ctitorie a Regelui Carol I este un simbol national indestructibil. Castelul Peles nu era o institutie, ci casa unui om. Omul acela era o institutie. Veti intelege, deci, de ce urmasul lui, Mihai I, este neinduplecat cu privire la reparatia unui fapt ilegal de confiscare, efectuat de o putere politica trecatoare. Nu poti, din respect pentru natiunea romana, sa lasi rusinea unui furt sa planeze asupra unui simbol national. Regina Elisabeta – Carmen Sylva – a scris cincizeci si trei de carti si a catalizat prodigioasa viata culturala a Romaniei din vremea aceea. Regina Maria a scris carti, la fel ca si copiii ei Carol, Nicolae si Ileana, care si-au scris cu constiinciozitate jurnalele. Regina Elena era o protectoare a artelor si a ramas celebra, in exil, prin rafinamentul si gustul ei desavarsit. De aceea e firesc sa se continue azi, in masura in care va fi posibil, acest drum comun al Familiei Regale si al artei nationale.

 

– De fapt, impulsul initial al acestui interviu a fost prezenta Altetei Voastre printre cursantii de la Colegiul National de Aparare. Mi s-a parut, pe cat de neasteptata, pe atat de imbucuratoare. Ce se ascunde indaratul unei atare decizii? Si cum vi se pare noua postura?


– De ascuns nu se ascunde nimic. Totul e limpede. O realitate oarecare (sociala, culturala, economica sau politica) se caracterizeaza prin ea insasi. Daca astazi, in Romania anului 2002, cineva care poarta numele de Hohenzollern poate sa urmeze cursurile unei inalte scoli militare, postuniversitare, care raspunde celor mai avansate standarde europene, aceasta vorbeste de la sine. Noua postura e pasionanta. Am colegi respectabili, din toate domeniile vietii publice (politica, mass-media, societatea civila) si un numar de ofiteri superiori, unii foarte tineri. Dincolo de catedra stau personalitati care stiu bine ce spun si spun cu multa cunoastere si inteligenta lucruri esentiale despre statornicia Romaniei de azi. Este, de asemenea, pentru prima oara in doisprezece ani cand aud vorbindu-se in Romania despre strategie politica, economica, militara fara sa se polemizeze cu nimeni, fara sa se strige, fara sa se foloseasca prea multe cuvinte, orgoliu, egocentrism si, uneori, invective. Acest fapt e imbucurator si ma face sa ma simt mandru in tara mea. Pe urma, exista un aspect personal: din perspectiva celor sase ani in care am stat alaturi de Rege si am luat parte, nemijlocit, la multe evenimente cu caracter diplomatic, politic, economic, cultural, istoric etc., este mai mult decat benefic sa am sansa conturarii unei priviri, de ansamblu, asupra Romaniei si a lumii de azi.

 

– E foarte imbucurator ceea ce spuneti. Dar credeti ca pregatirea oamenilor de acolo, calitatea cursantilor si, in special, viitoarea lor evolutie decizionala vor avea un cuvant de spus in conducerea treburilor statului? Cu alte cuvinte, ce folos sa avem oameni bine scoliti la nivel european si de strategii mondializante, daca la varf domina opacitatea, reaua-credinta si afacerlacul de clan?


– Cred ca da. Numai ca, pentru viitorul Romaniei nu e important numai sa crezi, ci sa se si intample. In privinta celei de-a doua intrebari, care e retorica, nu pot sa va spun decat ca nu am nici o autoritate care sa-mi permita dezvoltarea acestei analize. Am sa va dau un raspuns care nu-mi apartine, si pe care Regele l-a formulat de curand: "Trebuie sa-ti iubesti tara asa cum este ea, si sa faci tot ce poti pentru a o face cum trebuie sa fie."

 

– In fond, totul este "brasaj" astazi, totul este amalgam, retea de fire, doua pe fata, doua pe dos. Intr-o lume in care mitterrandismul face politica liberala, Tony Blair ia masuri conservatoare, social-democratia occidentala practica pe dedesubt un bun autoritarism, si pretutindeni se merge pe principiul lui Pristanda – "curat violare de domitil, da umflati-l" – ar fi absurd sa ne mai intrebam noi de unde mariajul regalitatii cu nepotii perestroikai. Cum vedeti, asadar, viitorul Puterii in Romania? Ce rol vor detine oamenii din esalonul doi, trei, profesionistii adica, in angrenajul deciziei politice de maine?


– Domnule Mihailescu, cineva spunea ca scopul unui mariaj nu este de a gandi la fel, ci de a gandi impreuna. Tot Majestatea Sa este cea care mi-a impartasit aceasta afirmatie. Regele imi arata, din cand in cand, anumite fraze pe care le gaseste in carti si pe care le culege in pagini pe care le cultiva cu grija si cu amaraciune. Va mai pot impartasi una din aceste afirmatii, care apartine lui John Fitzgerald Kennedy: "Democratia este un mod de guvernare foarte greu. Ea cere insusirile cele mai inalte de disciplina si stapanire de sine, vointa de a face sacrificii in interesul general si educatie." Apoi, ceea ce numiti dumneavoastra "brasaj", amalgam si retea de fire este, de fapt, incercarea oamenilor politici de a adapta indeletnicirile lor la nevoile natiunilor in fruntea carora se afla vremelnic, ori la nevoile lor de moment, pur si simplu. Dar de ce credeti ca aceasta practica a aparut odata cu mitterrandismul, cu Blair sau cu social-democratia occidentala? La o privire literara sau istorica, Pristanda e contemporan cu altii decat cei citati de dumneavoastra. Atat Puterea in Romania de maine, cat si cei care bat la portile ei vor avea rolul pe care il merita. Si Puterea, si Romania! Exista o fraza foarte frumoasa culeasa de Regele Mihai, pe care nu stiu cine a compus-o: "Ceea ce este important nu e atat ce a facut istoria din noi, ci ce am facut noi din ce ne-a invatat istoria." Ar fi insa nedrept, atat pentru mine, cat si pentru cei care ne citesc, sa sfarsim dialogul nostru cu amaraciunea dumneavoastra in fata Puterii in Romania, din perspectiva politica. Stiti bine ca nici Eminescu nu dormea bine noaptea! La urma urmei, Caragiale nu a stiut inainte de a muri ca va fi actual peste o suta de ani. El spera sa fie doar etern! Trebuie sa admitem ca un moment din istoria Romaniei este compus si din intelectualii ei, si din forta creativitatii ei fenomenale, si din gloria aparatorilor ei, si din mostenirea lui Brancusi, Enescu, Carol I si Vuia, si din nobletea taranilor ei, si din saracia ei care macina demnitatea umana, si din credinta ei, si din visele ei inaltatoare si, in prag de mileniu trei, si din ultimul ei Rege, care vegheaza cu bunatate si cu autoritate, chiar si atunci cand nu e inteles.

Dan C. Mihailescu